Suflu nou! Patru tineri medici angajați la Spitalul Municipal din Lugoj

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Spitalul Municipal din Lugoj a făcut noi achiziții de valoare nu numai la capitolul aparatură, ci și în ceea ce privește angajarea de medici specialiști, care să deservească sectoarele cu cerere foarte mare.

„Suflul nou” este reprezentat de patru medici tineri, toți la 30 de ani, care își vor desfășura activitatea în cadrul secțiilor de Cardiologie, Gastroenterologie, Ginecologie și Chirurgie. Toți cei patru noi angajați ai Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” sunt absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara.

Pe Cardiologie va veni dr. Ovidiu Lungu, în vârstă de 36 de ani, medic specialist cardiolog din august 2018. Pe Gastroenterologie – dr. Alin Lazăr, 31 de ani, medic specialist din octombrie 2019. În momentul de față, dr. Alin Lazăr este în contract parțial (pe gărzi) cu Spitalul Județean din Timișoara, activitate pe care o desfășoară până la finele lunii mai. Dr. Lazăr lucrează și în domeniul privat de specialitate, pe ambulatoriu. La Ginecologie, va veni dr. Vasile Ivăniș, 34 de ani, medic specialist din octombrie 2019, iar la Chirurgie, va sosi dr. Cristian Bilavu, de 33 de ani, medic chirurg specialist din 2019.

De altfel, medicii Vasile Ivăniș și Cristian Bilavu sunt familiarizați cu spitalul din Lugoj, ei efectuând aici gărzi din anul 2019.

Dr. Ionuț Lucian Cocoș, managerul Spitalului Municipal din Lugoj, spune că în ultima perioadă „a fost o cerere extraordinară și pe Cardiologie și pe Gastroenterologie. Știu că la cabinetele private, programările la cele două specializări se fac în termen de două – două luni și jumătate. Scopul nostru este să oferim pacientului accesul mai rapid la tratament. Și la noi se va aștepta poate două-trei săptămâni, e posibil, dar totuși nu vor fi două luni”.

După noile angajări este posibilă punerea la punct a unui ambulatoriu de șapte ore pe Cardiologie și Gastroenterologie, pentru că există câte doi medici pe fiecare specialitate. Acest ambulatoriu este absolut necesar pentru a acoperi cererea mare din partea pacienților pe cele două domenii, plus că sunt mulți care solicită și partea de profilaxie.

O altă prioritate este secția de Chirurgie. „În momentul de față, avem trei chirurgi: doctorul Floroni, doctorul Breaza și doctorul Musceac. Anul acesta sau probabil anul viitor vom aduce încă un chirurg, pentru că domnul Musceac face 67 de ani și conform legislației va trebui să iasă la pensie în iulie. Vorbim de asigurarea liniilor de gardă și vom avea nevoie de patru medici. Este bine să fie ai noștri, pentru că medicii veniți din exterior, pe timp parțial, s-ar putea să nu dea dovadă de același interes. Același interes este și pe Ginecologie. La Ginecologie avem 30 de paturi, iar la Chirurgie, 45 de paturi, cu toate compartimentele, Urologie și Ortopedie”.

Se caută medici pneumologi, neurologi și radiologi

promovare banner maxagro Muzeul TM

În ceea ce privește Spitalul Municipal din Lugoj, vestea bună este că se mai pot face angajări. În momentul de față, în statul de funcții sunt posturile aprobate la medici sunt de ’80, dintre care ocupate 53. La asistente sunt disponibile 211 posturi, dintre care ocupate 167.

În perioada imediat următoare, conducerea SML va scoate la concurs posturile de pneumolog și de neurolog.

„Pneumologul este necesar pentru că vorbim de o secție de 40 de paturi, un centru de evaluare Covid, care este în continuare funcțional, dispensarul TBC și ambulatoriul integrat de pneumologie. Avem patru medici pe acest sector. În momentul de față, unul este în concediu prenatal și unul în creștere de copil. Așadar, începând din această săptămână, vor rămâne doar cu doi doctori. La Neurologie, după pensionarea doamnei doctor Șerpe, de secție se ocupă doctorul Mircea Șerpe, care răspunde și de Paleație. Săptămâna viitoare vom face demersurile către Minister. După aprobarea Ministerului, posturile vor fi publicate în Viața Medicală. Procedura va dura trei luni”, precizează dr. Cocoș.

După ce s-a confruntat în prima „rundă” cu lipsă de doritori, Spitalul lugojean va scoate spre sfârșitul anului din nou la concurs două posturi de radiologi. „Pentru posturile respective nu s-a înscris nimeni. Voi discuta cu o doamnă doctor care ar fi dispusă să vină la noi și atunci probabil că vom grăbi procedura”.

Concurs pentru funcțiile de șefi de secție

Spitalul continuă și reorganizările interne. S-a încheiat etapa de înscriere pentru concursurile de șefi de secție. Nu s-au acoperit toate secțiile scoase la concurs, dar s-au înscris candidați la Medicină internă, Chirurgie, ATI, Ginecologie și Laboratorul de analize medicale. Funcția este ocupată pe o perioadă de trei ani, pentru care se face contract de administrare, cu indicatori de îndeplinit.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/