Suficienţă şi intransigenţă, chiar şi pe suport de inteligenţă

Mi-am exprimat vineri seara punctul de vedere faţă de migrarea lui Rareş Bogdan din presă în politică. Am mai spus-o şi în alte dăţi, migrarea jurnaliştilor în politică sau administraţie mi se pare o dezertare de pe câmpul de luptă. Tot vineri seara am avut proasta inspiraţie de a comenta o postare a unui renumit critic literar. Postare în care domnul îi mulţumea Divinităţii că Bogdan a venit cumva ca marii oameni de stat pentru a salva România de hidra pesedistă. I-am scris că nu mai cred în onestitatea realizatorului tv. Mi-a răspuns că sunt obraznic şi să mă retrag de pe lista sa de prieteni. Suficienţa. Apare ceva mai târziu liderul rezistenţilor, la rândul său fost jurnalist şi lasă un comentariu potrivit căruia, cu asemenea mentalităţi, nu mai schimbăm nimic în ţara asta. Intransigenţa. Încerc să explic poziţia mea, dar suficienţa şi intransigenţa asezonate cu „înjurături” intră în delir. Poate unii dintre dumneavoastră vor avea răbdare să citească, fără suficienţă şi fără intransigenţă. Am crezut din prima zi a practicării meseriei mele că jurnalistul este, prin natura profesiei, un protest intrisec. În esenţă, a fi ziarist înseamnă să dai palme puterii în momentele sale de patinare. Or, dacă mă apuc eu să mă fac primar, consilier etc. adică membru de partid, am dat-o dracului de independenţă morală. Mă duc eu să reformez partidul cutare? Aiurea! Cu ziariştii incomozi, politicienii au câteva chestiuni de a rezolva problema. Te încearcă cu bani. Te pun „bine” la patron. Te ameninţă, voalat, desigur. Îţi propun să fii de-al lor. O sinecură, un loc sigur pe liste etc. Te-au prins, al lor eşti. N-o faci, vor nu vor, te respectă. Cum poţi clama ani la rând că politicianul este corupt, mincinos, ipocrit, semianalfabet, dornic doar de îndestulare proprie şi brusc să devii primul pe lista lor de candidatură, primind, fireşte, botezul înregimentării în partid?

I-am scris distinsului critic literar că peste cel mult doi, trei ani îmi va da dreptate. Nu intri în troaca porcilor fără să te mănânce porcii. Aş pune şi un pariu că am dreptate, cu toate că ar fi un pariu pe care mi-l doresc din suflet să-l pierd.