Sub pretextul că ridică un spital, l-au înșelat pe un bătrân din Timișoara

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un bătrân din Tmișoara a fost înșelat de doi bărbați care l-au convins să le dea bani pentru a construi un spital. Escrocii au fost arestați.

Incidnetul a avut loc în Piața Timișoara 700, în luna martie. Timișoreanul de 90 de ani a fost abordat de cei doi bărbați care i-au cerut, inițial, să le împrumute 1.000 de lei pentru ridicarea unității medicale. Bătrânul a vrut să ajute și, în final, a rămas fără 5.000 de lei.

„În fapt, la data de 10.03.2022, polițiștii Biroului Investigații Criminale Timișoara, au fost sesizați de un bărbat, în vârsta de 90 de ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla în proximitatea Pieței 700 din municipiul Timișoara, ar fi fost abordat de către două persoane de sex masculin care, sub pretextul că vor să construiască un spital, l-au convins să le împrumute suma de 1.000 de lei. Ulterior, cele două persoane necunoscute l-au însoțit pe bărbatul, în vârstă de 90 de ani, la un bancomat din apropiere, iar după ce acesta a tastat codul PIN, unul dintre ei ar fi sustras suma de 5.000 de lei, eliberată de bancomat, după care s-au îndepărtat într-o direcție necunoscută”, a transmis IPJ Timiș.

Joi, polițiștii au dat de urma celor 2 bărbați. Acești au 28 și 30 de ani și auu fost prinși la vama Norș, în timp ce voiau să fugă din țară. Acum sunt în arest. O parte a prejudiciului a fost recuperată.

promovare banner maxagro

 

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/