Nici nu știu cum să încep. Stupefacția mea nu cunoaște margini. De-a lungul vieții am mai trăit asemenea stări, în împrejurări care nu aveau cum să se întâmple și, totuși, s-au petrecut sub ochii mei. Mi s-a întâmplat de data asta miercuri seara, când am urmărit la televizor un film cu mafioți. Personaje principale, un anume Băsică, acum în pușcărie, fratele președintelui, Mircea Băsescu, și printr-o extensie reieșită din dialogul celor doi, chiar președintele României, Băsescu Traian. Dar ce vorbeau Băsică și Mircea Băsescu. Despre bani, despre aranjamente în justiție, chestii de-astea care se vorbesc între mafioți hârșiți. Pentru că asta era impresia pe care o aveai. După cum se știe, Mircea Băsescu botezase în 2011 o fetiță a lui Băsică. Această încuscrire avusese un scop clar. Băsică să-și facă o pilă mare, pentru ca socru-su, Bercea Mondialu, să scape de pușcăria care îl pândea. Și unde chiar a ajuns, pentru tentativă de omor, condamnat definitiv la șapte ani și jumătate. Pentru a fi scos Bercea din pușcărie se pun la bătaie șase sute de mii de euro, pe care Bercea îi dă, prin intermediul lui Băsică, pentru Mircea Băsescu și pentru Băsescu Traian, cum reiese din curgerea dialogului. Dar Bercea e tot în pușcărie, iar Băsică se șucărește. Ți-am dat banii, tata e tot în pușcărie, dă banii înapoi! Mircea Băsescu dă din colț în colț și spune că a depus toate eforturile. Spera la o condamnare de zece luni, maxim un an de pușcărie pentru Bercea, pentru că „așa era mersul făcut”, de intervenția în justiție era vorba, dar „la mine nu au ajuns decât două sute cincizeci de mii de euro”, unde e restul? Să intervină Traian, să-i dea el biletul și-l scoate imediat. Dar știe? Știe, mă, știe. La el au ajuns restul de bani? Da, mă, dar nu direct. Iată intriga. A, mai intervine un personaj. Intermediarul, care a primit șase sute de mii din mâna lui Băsică și care zice că personal a dus banii la București. Unde i-a dus? La mine, nu, să înnebunesc, dar dracu știe la cine au ajuns? Mircea Băsescu, țepuitorul țiganilor, organizează un flagrant, îi cheamă să le dea banii înapoi, țiganii creduli se duc și îi înhață procurorii. Așa a crezut Mircea Băsescu, „domnul comandant” să scape de țigănime. Acuzați de șantaj, familia lui Bercea se reîntregește la pușcărie. Păi, așa ne-a fost vorba? În asemenea condiții, familia lui Bercea face o plângere la DNA pentru înșelăciune. Procurorii încep să-și facă treaba. Îi audiază pe toți, inclusiv pe Mircea Băsescu. Ce-o ieși de aici, vom vedea. Dar audiat, așteptăm acum să fie audiat și Traian. Și ce n-au putut face șapte virgulă patru milioane de români, la referendum, reușește un clan țigănesc. Să-l scoată de la Cotroceni. Un capitol aparte îl reprezintă în afacere justiția. Independența ei, statul de drept. O glumă proastă. Cine să mai aibă încredere în ea, după povestea asta? Tare filmul ăsta!