Studenții și dascălii de la UVT, acces gratuit la Biblioteca „Eugen Todoran” Timișoara

Universitatea de Vest din Timisoara

Conducerea Universității de Vest și cea a Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” Timișoara au agreat ca serviciile oferite de bibliotecă studenților și cadrelor didactice să fie gratuite. 

Decizia vine după nemulțumirile exprimate public de organizația studențească OSUT cu privire la majorarea tarifelor pentru o serie de servicii oferite de bibliotecă.

„(…) Instituția care ar trebui să faciliteze accesul la educație pentru studenți, atât prin lege, cât și din considerente principiale, a devenit doar o sursă de venit. (…) În conformitate cu Legea Educației Naționale, bibliotecile centrale universitare se află în subordinea Ministerului Educației și sunt finanțate de către acesta, deci taxele pentru așa-zisele pachete «de lux» sunt aberante și abuzive. Mai mult de atât, dacă până anul trecut serviciile BCUT erau taxate cu 30 de lei, în acest an, pentru pachetul premium, care nu conține de fapt facilități «premium», prețul a crescut la 50 de lei, într-un mod total nejustificat.”, anunțau recent cei de la OSUT.

În urma discuțiilor purtate, au anunțat reprezentanții UVT, „s-a agreat ca serviciile ofertate de Bibliotecă, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice și de cercetare ale Universității, servicii care se referă la accesarea colecțiilor și a bazelor de date, precum și serviciile conexe acestora, să fie gratuite.”

„Întregul demers vizează complinirea principiilor și direcțiilor de dezvoltare pe care cei doi parteneri instituționali și le-au asumat ca factori importanți în procesul complex de definire a tuturor generațiilor de studenți, cadre didactice și de cercetare, inclusiv prin responsabilizarea socială a acestora.”, se arată în punctul de vedere semnat de rectorul Marilen Pirtea și de directorul bibliotecii, Vasile Docea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/