În timp ce conducerea universității reșițene să văita că marile facultăți din țară încearcă să-i „fure” studenții, absolvenții de la „Eftimie Murgu” le povesteau procurorilor anticorupție despre cum și cu cât se cumpără examenele, lucrările de licență sau cele de disertație.
Imediat după descinderile oamenilor legii în universitatea din Reșița, mulți dintre actualii sau foștii studenți au ținut să le dezvăluie procurorilor ce înseamnă învățământul superior în reședința de județ. S-au formulat mai multe denunțuri în acest sens. Unele îi vizau pe profesorii universitari arestați sau audiați de către organele de cercetare penală. Altele îi privesc pe profesori care se vor regăsi în al doilea dosar de urmărire penală deschis de DGA. Există însă și denunțuri care ar putea conduce la deschiderea altor dosare. Revenind la inculpații trimiși deja în judecată, mai mulți absolvenți sau foști studenți au vorbit în detaliu despre piața neagră a lucrărilor de licență și disertație de la „Eftimie Murgu”, despre care, culmea, știa tot orașul, mai puțin rectorul și Senatul.
„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că Irina Oriol a pretins și a primit de la Rica C., în mai 2013, suma de 150 de euro, în scopul de a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv i-a oferit o lucrare de licență gata elaborată cu tema «Studiu privind problematica sănătății populației în județul Caraș-Severin», în formă digitală, încălcându-și atribuțiile de profesor coordonator, asigurând-o totodată că, în calitate și de membru al comisiei de licență, va obține o notă corespunzătoare promovării examenului de licență. În luna mai 2015, în calitate de profesor coordonator, a pretins și primit de la Rica C. suma de 250 de euro, în scopul de a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv i-a oferit lucrarea de disertație: «Influențele europene asupra mediului de afaceri românesc», gata elaborată, în formă digitală, încălcându-și atribuțiile de profesor coordonator, asigurând-o totodată că va obține o notă corespunzătoare promovării examenului de master”, s-a reținut în rechizitoriu.
Ca la piață!
Ruxana Ghiță (foto) vindea astfel de lucrări chiar și cu 200 de euro bucata. „În ceea ce privește activitatea inculpatei Ruxana Ghiță, din cercetările efectuate a reieșit faptul că în calitate de cadru didactic în cadrul Universității Eftimie Murgu Reșița, Facultatea de Științe Sociale, și de profesor coordonator a pretins și a primit în mai 2013 sume de bani, respectiv suma de 250 de euro de la studenta Marica M. și 200 de euro de la studenta Carina P., în scopul de a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv le-a oferit câte o lucrare de licență gata elaborată, respectiv lucrările având următoarele titluri: «Structura de stat» și «Forme de guvernământ», în formă digitală, încălcându-și atribuțiile de profesor coordonator”, a reținut procurorul de caz. Și ăsta e doar un exemplu. În mai 2015, aceeași Ruxana Ghiță a pretins și primit de la Carina P. și Oana M., masterande la Administrație publică europeană, câte 250 de euro. În schimb, le-a oferit lucrări de disertație gata elaborate având următoarele teme : „Principiile fundamentale ale dreptului internaţional public” și „Reglementări interne şi internaţionale cu privire la minorităţile naţionale”. Profesor coordonator, Dan Stan. „În luna mai 2013, Carina P. i-a oferit suma de 200 de euro inculpatei Ruxana Ghiță, care în schimbul acestei sume de bani i-a dat denunțătoarei lucrarea de licenţă gata realizată. Suma de bani i-a remis-o inculpatei, introdusă într-un plic, în biroul acesteia. Lucrarea a fost susținută în luna iulie 2013, în fața unei comisii de examinare din care au făcut parte: Marian Mihăilă, Irina Oriol şi Claudia Andriţoi, cu mențiunea că Ruxana Ghiţă era asistenta decanei Claudia Andriţoi. Denunțătoarea a obţinut la prezentarea lucrării nota 10 şi la examenul oral 9,00”, se arată în rechizitoriu.
A spus tot!
Fiind audiată în calitate de martoră, Carina P. a declarat: „Am întrebat-o pe Ruxana Ghiţă cât costă să îmi dea acea lucrare, iar ea mi-a răspuns că 250 de euro”. Lucrarea de disertație a fost prezentată de către Carina P. în fața unei comisii din care au făcut parte următorii: Mihăilă Marian, Franţ Florin, Stan Dan, şi Mihaela Martin, obținând nota de 9,66.
foto: Facebook
GASCA DE SECURISTI MIHAILA, DAN STAN,FRANT AU ADUS DEZONOARE MEDIULUI UNIVERSITAR RESITEAN VANZAND CA LA PIATA EXAMENELE SI LICENTELE, FURAND BANII PARINTILOR,BUNICILOR SI DEGRADAND PERSONALITATEA STUDENTELOR IMPUNANDULE SERVICII SEXUALE.
CE AU FACUT SEFA LOR SI COLEGII DIN UNIVERSITATE CAND ACESTE APUCATURI SE CUNOSTEAU IN TOT ORASUL SAU ERAU SI EI BENEFICIARII ACESTOR AVANTAJE.