Studenții basarabeni de la UPT, obligați să achite cazarea în cămin! „Noi am rămas uimiți”

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Zeci de tineri din Republica Moldova sunt revoltați după ce au aflat că trebuie să scoată bani din buzunar pentru șederea în cămin. Până acum, studenții moldoveni nu plăteau taxe pentru cazare, dar reprezentanții Universității Politehnica din Timișoara spun că măsura va fi valabilă atâta timp cât procesul educațional se va desfășura exclusiv online.

Tinerii basarabeni, înscriși la Universitatea Politehnica, au rămas mască atunci când au aflat că trebuie să plătească o taxă lunară, în valoare de 125 de lei, pentru șederea în cămin. Ei spun că hotărârea îi încurcă, mai ales că vestea proastă a venit după deschiderea noului an universitar. Multe persoane nu beneficiază nici cei 65 de euro, bursa lunară oferită de Ministerul Educației, în funcție de notele de la bacalaureat.

„Sunt studenți care nu au nici măcar bursă de etnic, acei 65 de euro și sunt obligați să își găsească alte surse financiare ca să poată achita căminul. Am înțeles că acum două zile s-a scos o hotărâre pe care nu o găsim nicăieri, dar care ne obligă să facem asta. Prima dată, noi, cei care am stat în timpul verii în cămin, nu am avut dreptul să ne cazăm în căminul destinat românilor de pretutindeni până în 28 septembrie. Când să ne cazăm, au spus că trebuie să achităm căminul. Noi am rămas uimiți de acest fapt pentru că nu are logică. Noi nu achităm niciodată. După discuții cu rectorul, prorectorul în care ni s-a spus să venim în România că sunt locuri, s-a schimbat totul cu această hotărâre care nu figurează nicăieri. UVT le oferă românilor de pretutindeni locuri gratuite, cu toate că au mai puține locuri în cămine. Noi practic ne-am împărțit. Niciun cămin nu este plin, sunt ocupate doar câte unul sau două paliere și ei spun că nu au bani să achite căminele. Să ne pună pe toți în două cămine și atunci ar dispărea problema”, a explicat, pentru Express de Banat, Vlad Mereneanu, vicepreședintele OSB Timișoara.

De cealaltă parte, reprezentanții UPT spun că plata căminului se va face atâta timp cât procesul educațional este susținut exclusiv online, deoarece Ministerul Educației nu decontează sumele în această perioadă. De asemenea, pentru cazurile sociale cazarea este gratuită.

„Studenții basarabeni au gratuitate atunci când se susțin cursuri. Pentru perioada în care activitățile sunt doar online, nu avem cum să le oferim gratuitate. Nu vom primi bani, de la minister, pentru a deschide căminele pentru cursuri care nu se țin, dar totuși noi le-am făcut o favoare. I-am lăsat să stea în cămin pe cei care sunt angajați și vor să stea în Timișoara sau pe cei care solicită să stea în cămin, chiar dacă nu au niciun motiv întemeiat. Doar că, în acest caz, vor plăti o sumă modică de 125 de lei pe lună. Doar pentru perioada în care cursurile sunt online. Când vor fi susținute cursuri cu prezență fizică, nu li se vor percepe taxe. Pentru perioada asta, ministerul nu ne decontează căminul. Și chiar și în cazul acesta, pentru cazurile sociale oferim gratuitate. Studenții basarabeni au avut mereu toată deschiderea din partea noastră”, a explicat Lucian Ronkov, purtătorul de cuvânt al Universității Politehnica din Timișoara.

Reprezentanții OSB spun că vor face și o adresă către Ministerul Educației în care își vor expune nemulțumirile.

Muzeul TM

Deschiderea noului an universitar a avut loc, la UPT, în 21 septembrie. În primele cinci săptămâni, procesul didactic se va organiza în sistem online pentru majoritatea facultăților și anilor de studii. În această perioadă, doar studenții din anul I licență, de la facultățile de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, Mecanică, Management în Producție și Transporturi și Inginerie Hunedoara vor fi prezenți fizic la facultățile la care au fost admiși.

După primele cinci săptămâni de studiu, va urma un sistem hibrid care presupune atât activități față în față, cât și online, stabilit de fiecare facultate, în funcție de specificul acesteia.

După încheierea sesiunii de admitere din toamnă, Politehnica a câștigat peste 3.000 de boboci în noul an universitar. Toate cele 2.250 de locuri bugetate au fost ocupate, iar în plus au fost admiși 542 de candidați pe locuri cu taxă. Dintre candidații admiși, 87 sunt din categoria românilor de pretutindeni, 43 sunt proveniți din licee din mediul rural, 27 sunt olimpici la diverse discipline, iar patru sunt de etnie romă. În România studiază în jur de 10.000 de basarabeni.

Sursa foto: www.upt.ro

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/