Un strop din sângele jurnaliștilor pentru copiii aflați în dificultate!

La Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița s-au adunat astăzi, pentru a marca încă o zi de campanie, jurnaliștii reșițeni. Fie ca să susțină campania sau chiar să doneze, jurnaliștii au fost prezenți la datorie.

În urma invitației lansate de Lili Gherle, inițiatoarea campaniei „Un strop de sânge pentru un copil”, jurnaliștii din Reșița s-au adunat la centrul de transfuzie încă de la primele ore ale dimineții. Deși puțini au fost cei care au avut voie să doneze în urma controlului efectuat de asistente, jurnaliștii au răspândit printre prieteni inițiativa de a dona sânge, astfel încât astăzi, până în ora 13:00, se mai așteaptă și alți doritori.

Mă simt astăzi ca în prima zi de școală. Sunt foarte emoționată pentru că astăzi se împlinește un an de când am demarat această campanie prin care încurajăm lumea să doneze sânge. Este foarte important să facem asta, pentru că sângele nu se poate fabrica și atunci rolul fiecărui donator este foarte, foarte important. Mă bucură foarte mult faptul că reprezentanții mass-mediei s-au alăturat campaniei inițiate de mine și doamna Tudorița Nicula și unii dintre ei au donat astăzi sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița”, a explicat Lili Gherle.

lili gherle

Echipa Express de Banat a fost reprezentată cu brio de cel mai nou membru, Ciprian Cuciureanu, care este un donator veteran, cunoscut în centrul din Reșița. Ca de fiecare dată, acesta și-a lăsat un strop de sânge pentru a ajuta la nevoie un copil. „Este foarte bine să ne ajutăm semenii aflați în dificultate și mă bucur că acum pot să fac acest lucru în calitate de jurnalist Express de Banat”, a precizat acesta.

cipi

Campania „Un strop de sânge pentru un copil” a ajutat o serie de persoane în cele 12 luni de la demarare. Unii pacienți aflați pe patul de spital au fost salvați cu ajutorul sângelui donat în timpul campaniei, în total ajungându-se în acest an la aproximativ 2000 de donatori. „Această campanie este binevenită, ne ajută foarte mult, mai ales că în această perioadă sunt concediile. Este o perioadă foarte grea pentru noi, donatorii intră în concediu, însă bolnavii nu. Și la noi este perioadă de concedii, nu putem face teren pentru că suntem puțini și atunci ne descurcăm destul de greu. Mă bucur foarte mult că această campanie merge în continuare și sperăm să nu se oprească, să vină cât mai multă lume. Să vedem și cei din presă câți vor veni”, a precizat Silvia Negomireanu, directorul CTS Reșița.

silvia negomireanu jurnalistii

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/