Zilele trecute s-au reluat lucrările de modernizare a străzilor din satul Globu Craiovei – comuna Iablanița. Acestea trebuie finalizate, cel târziu, în mai anul viitor.
Constructorul care a câștigat licitația pentru modernizarea infrastructurii stradale în Globu Craiovei s-a reapucat de treabă. Are la dispoziție un an de zile pentru a finaliza investiția, derulată cu fonduri europene. Potrivit primarului comunei Iablanița, Victor Terteleacă, în proiect au fost cuprinse toate străzile din Globu Craiovei, valoarea investiției ridicându-se la un milion de euro.
„În jumătate din localitate s-a scos deja betonul și se lucrează la infrastructura necesară înainte de turnarea asfaltului. Constructorul trebuie să finalizeze până în mai 2023. Am depus documentele necesare pentru prelungirea termenului la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pentru a ne asigura că vom avea suficient timp pentru a încheia proiectul.”, spune primarul Victor Terteleacă.