Strategia de dezvoltare urbană a Timișoarei, pusă la punct

chirii accesibile la timisoara

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Timișoarei a fost elaborată și se află în consultare publică. Primăria susține că se dorește ca orașul să devină „o metropolă europeană de referință”.

Primăria Timișoara anunță că a finalizat Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) pentru următorii șapte ani. Documentul include orașul Timișoara și Zona Urbană Funcțională delimitată de localitățile Ghiroda, Moșnița Nouă, Giroc, Șag, Sânmihaiu Român, Săcălaz, Dudeștii Noi, Sânandrei, Dumbrăvița, Giarmata, Remetea Mare și Bucovăț.

SIDU se află în consultare publică până la data de 24 noiembrie, iar cetățenii pot să-și exprime opinia AICI!

Conform noii strategii, misiunea Municipiului Timișoara, cu orizont de timp 2030, este să devină o metropolă europeană de referință, bazată pe inovație, sustenabilitate și multiculturalism, cu un accent pe dezvoltarea comunității locale și calitatea vieții. Cei patru piloni pe care se bazează SIDU sunt: dezvoltarea sustenabilă orientată spre nevoile comunității locale; investiții bazate pe specializare inteligentă și cunoaștere; valorificarea capitalului turistic și cultural oferit de titlul de Capitală Europeană a Culturii; creșterea coridoarelor verzi-albastre astfel încât Timișoara să devină o metropolă neutră din punct de vedere climatic. Obiectivele strategice ale SIDU vizează: creșterea calității vieții și a oportunităților de dezvoltare socială; dezvoltarea economică a municipiului Timișoara; dezvoltarea mobilității urbane în municipiul Timișoara și ZUF; dezvoltare durabilă ai municipiului și ai zonei sale urbane funcționale; definirea identității municipiului Timișoara și consolidarea poziției acestuia drept lider național în sectorul cultural-turistic; construirea unui model de administrație publică locală ce își fundamentează politicile publice pe un proces deschis, în colaborare cu toți cetățenii săi”, a informat Primăria Timișoara.

În elaborarea strategiei au fost implicați actori locali, dar și comunitatea. SIDU va sta la baza finanțării proiectelor de dezvoltare urbană ale Timișoarei și Zonei Urbane Funcționale. în contextul perioadei de programare 2021-2027.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/