STPT îi instruiește pe șoferi și vatmani să facă față călătorilor supărați și stresului în trafic

tramvai stpt

Traficul aglomerat, presiunea programului și comportamentul agresiv al unor călători pun șoferii și vatmanii din Timișoara sub stres constant. Ca să îi ajute să facă față situațiilor tensionate, STPT a lansat un program de instruire care îi pregătește să gestioneze conflictele și incidentele de pe traseu.

„Eu personal nu aș rezista în stresul ăla.”, a declarat Florin Petolea, directorul STPT. „E foarte greu după opt ore în trafic, când un călător frustrat îți bate în geam sau te înjură. Am avut un vatman bătut acum două săptămâni.”, a mai spus Petolea.

Din decembrie anul trecut, peste 400 de șoferi și vatmani au fost incluși într-un program intern de formare. La cursuri, ei sunt învățați cum să gestioneze conflictele și stresul, dar analizează și incidente reale din trafic.

„Până anul trecut angajam aproape pe oricine, din lipsă de personal. Acum îi triem: interviu, test psihologic, instruire. În grupe mici discutăm despre cum să reacționeze când sunt provocați. Le arătăm imagini din evenimente și le analizăm, pas cu pas.”, a explicat Petolea.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Trainingurile se desfășoară și împreună cu Poliția Rutieră. În paralel, STPT testează sisteme AI de monitorizare a atenției, care pot avertiza automat conducătorul când acesta este distras.

„Pentru mijloacele de transport noi am solicitat sisteme moderne cu camere și algoritmi de analiză care monitorizează atenția vatmanului la drum. Aceste sisteme pot detecta dacă persoana mănâncă, se uită la telefon sau este distrasă și emit avertizări, iar în anumite cazuri pot chiar opri automat vehiculul. Sunt însă echipamente costisitoare, motiv pentru care le-am inclus în noile licitații pentru achizițiile viitoare.”, a mai spus directorul STPT.

În Timișoara sunt zilnic pe traseu 161 de autobuze, troleibuze și tramvaie. Anul trecut, timișorenii au făcut peste 137 de milioane de călătorii cu STPT. În prezent, compania are 188 de șoferi de autobuze, 77 pentru troleibuze și 134 de vatmani.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/