A început forfota. Cu noul Cod penal. Cei de la ambasada Statelor Unite la Bucureşti se întâlnesc cu membrii comisiei juridice, să-i lămurească şi pe ei cum e cu prevederile noului Cod. Ce să-i lămureşti? Că supraprotecţia demnitarilor e o prostie? Că desfiinţează Legea ANI şi DNA-ul? Nu le desfiinţează nimeni. Dar cum pot nişte americani să înţeleagă specificul românesc? Noi ne băgăm peste specificul american? Ne-ar fi imposibil să-l cunoaştem, dar americanii ăştia ştiu specificul fiecărei ţări unde îşi bagă nasul. Victor Ponta spune că americanii au fost nedrepţi faţă de noi. Dar când au fost ei corecţi? Poate de data asta vor pricepe câte ceva. Că noi n-avem nicio treabă cu Constituţia lor. Ba, chiar o lăudăm. Întrebare fără răspuns: Ce face CSM-ul? Dacă e ceva anormal, trebuia să intervină. Dar doamna Hăineală, şefa instituţiei, are alte treburi. Să ia maşina instituţiei şi o haită de SPP-işti şi să plece la piaţă. De unde să-şi facă târguielile de Crăciun? Vin sărbătorile. S-o prindă cu casa goală? Este exclus! Şi-apoi, cârnaţii, şi morcovii, şi mobila trebuie păzite de SPP? Să nu facă picioare. E de neînţeles această atitudine. Şi dacă a fost surprinsă acum înseamnă că la madam Hăineală e un obicei. Maşina instituţiei poate fi considerată personală. Deşi nu are voie, dar nu contează. Din fericire, doamna Hăineală mai are o lună de şefie. Să vedem ce se va întâmpla cu noul şef. Te pomeneşti că vine unul mai flămând. Atunci, ce ne facem? Aşteptăm să-şi termine mandatul? Dacă nu înţelegi lucrul acesta, tu, care eşti atât de bine plătit, ce să mai zici? Să vezi şi să nu crezi. Domnul Zgonea îşi face televiziune. O televiziune la Parlament şi pentru parlamentari. E tare! Parcă îl văd pe domnul Zgonea apărând la televizor. Stimaţi telespectatori, urmează un moment umoristic. Vă invităm să urmăriţi şedinţa comisiei nu ştiu care. Transmitem în direct programul pentru romi. Moderatori, domnul Mădălin Voicu şi alt ţigan, deputat, îmi scapă numele lui, dar va fi foarte interesant. E vorba de legea cerşetoriei. Şi tot aşa. Bani, de unde? Că o televiziune mănâncă o grămadă de parale. Probabil ni se bagă un nou abonament. Hopa! Iese Ponta şi face declaraţii. N-am ştiut nimic de Legea asta cu noul Cod penal. Eram în Africa de Sud. L-am întrebat pe Zgonea şi mi-a spus că au fost de faţă şefii tuturor grupurilor parlamentare. Despre Legea amnistiei ştiam şi am fost de acord cu ea, dar n-am fost de acord cu infracţiunile de violenţă şi corupţie. Băsescu vorbeşte ca la cârciumă când cere dizolvarea Parlamentului. Ştie şi el că acest lucru nu este posibil. Băsescu îl face supermincinos. Cum să nu ştie ce conţine Legea cu noul Cod penal. Mişto. Asemenea dialoguri pot fi transmise laiv de televiziunea lui Zgonea. Este?