Interspațiu este cea mai recentă expoziție de la META Spațiu Timișoara, în care cinci tineri artiști au experimentat cu arta și știința.
Cei cinci artiști, Mihai Toth, Mirela Cerbu, Sânziana Gheorghe, Ana Maria Szollosi, Onesim, au interacționat în cadrul proiectului „Emergent co-lab” cu artiști, oameni de știință, curatori, arhitecți, iar baza acestor întâlniri a constituit-o dialogul, schimbul de idei, experimentul.
„Experimentul este cel care a fundamentat întregul parcurs al acestui proiect, care s-a concretizat în jurul transferului epistemologic între profesioniști din arii diverse, și definește și expoziția INTERSPAȚIU. De la imagini onirice, unde granițele dintre realitate și imaginație sunt estompate, cum este cazul Sânzianei Gheorghe, la abstractul care reflectă complexitatea și ambiguitatea lumii moderne, în care formele se dizolvă și se reconfigurează într-un flux continuu, în situația instalației in-situ realizată de Mihai Toth, expoziția devine o serie de superpoziții”, transmite curatorul expoziției, Mirela Stoeac-Vlăduți.
Prin intermediul acestei juxtapuneri, expoziția devine un microcosmos al incertitudinii, unde fiecare element contribuie la un întreg mai mare și mai complex. Artiștii nu oferă răspunsuri definitive, ci deschid ferestre spre noi modalități de a înțelege și de a experimenta realitatea. În acest fel, incertitudinea nu mai este văzută ca un obstacol, ci ca o sursă de inspirație și creativitate, o forță care împinge limitele cunoașterii și ale expresiei artistice.
Expoziția INTERSPAȚIU va putea fi vizitată până pe 14 septembrie, de marți până sâmbătă în intervalul orar 12:00-18:00 la MV sci-art center.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Credincioșii sunt așteptați duminică, 5 aprilie, la Sfânta Liturghie și la Procesiunea de Florii, organizată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul reșițean Moniom, pentru a marca...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Daria Alexandrescu |
04 April 2026
Aproape 30 de kilometri de drum județean din Caraș-Severin, modernizați cu bani europeni
Roxana Bălan |
04 April 2026
A început reorganizarea DGASPC! Se comasează centre, se taie din posturi!
Cosmin Odorescu |
04 April 2026
Ostrovul Moldova Veche și Caii Săi Sălbatici – Un Paradis Ascuns Mustind de Viață!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

