Stelele fotbalului vin să joace Meciul Deceniului la Timișoara, pentru un scop nobil. Banii, donați secției de malformații faciale de la Spitalul de Copii

Foști mari fotbaliști ai României și ai Banatului vor fi prezenți, în 18 mai, la Timișoara, pentru un eveniment caritabil organizat sub titulatura de „Meciul deceniului”. Acțiunea este organizată de Rotary Club Timișoara Ripensis în cadrul campaniei „Dăruiește un zâmbet”, iar toate fondurile vor fi destinate secției de malformații faciale din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, unde anual copiii din regiune născuți cu buză de iepure sau gură de lup sunt operați și primesc șansa unei vieți normale.

În cadrul secției sunt operați anual aproximativ 100 de copii care se nasc cu cele două malformații. Conform studiilor, deși nu s-a descoperit cauza exactă a acestor malformații, incidența lor este în creștere în ultimii ani. Despicăturile labiale și palatinale pot fi identificate încă din timpul sarcinii, în faza embrionară și, din păcate, multe mame optează pentru o întrerupere de sarcină, deși problema se poate rezolva prin operații. La Timișoara, medicii care fac minuni la secția de malformații faciale sunt medicul primar de chirurgie pediatrică Eugen Boia, care este șeful departamentului, medicul primar de chirurgie orală și maxilo-facială Eduard Paraschivescu, medicul specialist de chirurgie pediatrică Corina Stănculescu și medicul rezident de chirurgie orală și maxilo-facială Mihai Ioan.

Medici din toată țară vor putea învăța să facă astfel de operații cu succes, la Timișoara

În prezent se cumpără echipament de ultimă generație pentru operațiile copiilor cu malformații. Cei de la Rotary Club Timișoara Ripensis au adunat deja o parte din sumă la un bal caritabil organizat în luna februarie, dar mai este necesară achiziționarea unui aparat modern de anestezie, care costă 39.000 de euro, plus TVA. De asemenea, la Timișoara urmează să existe un centru de excelență, de unde ceilalți medici pot asista la operațiile făcute la „Louis Țurcanu”. „Un meci al deceniului, un meci care aduce împreună jucători ai echipei naționale de aur și reprezentanți de vază ai fotbalului bănățean, strânși împreună de noi în scop caritabil, și anume, susținerea cu echipament unic a centrului de excelență organizată în cadrul spitalului”, a precizat Codruț Ianăși, președintele Rotary Club Timișoara Ripensis.

Meciul va începe în 18 mai, de la ora 17, pe „Dan Păltinișanu”, iar intrarea va fi liberă. La stadion vor fi urne pentru donații. Toți cei implicați vin pe propria cheltuială la Timișoara. „Am zis că e o oportunitate ca la meciul de fotbal să se adune fondurile necesare pentru aparatul de anestezie, atunci vom avea o sală de operație cu toate echipamentele de ultimă generație, de top, pentru a opera acești copii cu malformații. Din discuțiile cu medicii am aflat că echipamentele pot fi folosite și pentru altfel de operații, dar sunt special concepute pentru a opera astfel de malformații. Sperăm ca timișorenii să fie alături de noi din tot sufletul”, a precizat Marina Moșulea, membră a Rotary Club Timișoara Ripensis.

Nume importante la nivel național și-au confirmat participarea

La eveniment au confirmat deja multe nume „grele” că vor veni să joace, dar organizatorii spun că mai discută cu mari personalități din lumea fotbalului și doresc să păstreze câteva nume-surpriză până în luna mai. „Acest meci va aduce personalități ale fotbalului românesc. Timișoara nu a avut de mult timp un astfel de eveniment. Am gândit acest eveniment pentru copii cu astfel de probleme, dar și pentru copii sănătoși, care pot veni la stadion, să vadă vedete ale fotbalului și să realizeze ce norocoși sunt în această viață, pentru că sunt sănătoși”, a precizat Carmen Popescu, membră a Rotary Club Timișoara Ripensis.

Au confirmat până acum pentru echipa Stelelor Fotbalului Românesc: Miodrag Belodedici, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu, Ioan Andone, Toni Doboș, Ciprian Marica și Iosif Rotariu. Pentru Echipa Stelelor Banatului sunt confirmați: Sorin Vlaicu, Florin Bătrânu, Titi Varga, Ovidiu Cuc, Aurel Bărbosu, Octavian Popescu și Marcel Băban.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/