Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, are statuie în centrul Timișoarei. Monumentul a fost dezvelit în Parcul Alpinet.
Începând de marți, timișorenii pot admira în Parcul Alpinet, aflat în zona centrală a orașului, statuia lui Adi Bărar. Monumentul este intitulat „Adrian Bărar – Marea Trecere”, fiind dezvelit la finalul unei ceremonii.
„Adi Bărar a fost cu adevărat un model pentru mai multe generații de români, nu doar de timișoreni. Cred că faptul că suntem aici, în acest loc, are cumva un simbolism dublu. Pe de o parte, suntem în apropierea restaurantului Flora, iar aici în zonă, în anii 60, 70, 80 s-au adunat toți cei cu un spirit mai deschis. S-a cântat, s-a ascultat muzică rock. Aici a fost cumva ieslea muzicii rock din România. Și la fel mă gândesc că suntem la câțiva zeci de metri de Piața Maria, unde a pornit Revoluția. Eu sunt ferm convins că spiritul revoluționar pe care l-am văzut în Timișoara în 1989 n-ar fi fost posibil fără mișcarea rock din Timișoara, n-ar fi fost posibilă fără oameni ca Adi Bărar. De aceea cred că faptul că suntem noi astăzi aici, în libertate, datorăm inclusiv unor oameni curajoși și creativi și cu spirit liber, ca Adi Bărar”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat revoluționarul Corneliu Vaida, inițiatorul proiectului, membrii formației Cargo, numeroși motocicliști din Timișoara, dar și fiica lui Adi Bărar, Adriana Delia.
„Tatăl meu a fost un timișorean adevărat, născut, crescut aici, care a ținut steagul sus pe tot parcursul vieții. Chiar dacă a avut numeroase șanse să se mute la București, a preferat totuși să rămână aici și să pună umărul la creșterea Timișoarei, atât din punct de vedere cultural și, de ce nu, și economic. Proiectul său de suflet, Cargo, este o formație timișoreană care a ajuns sus pe culmile rock-ului românesc și a pus, practic, Timișoara pe hartă ca un punct cultural important”, a afirmat Adriana Delia Bărar.
Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, a murit în luna martie a anului 2021, în urma complicațiilor provocate de Covid-19.
Vă facem cunoscut programul zilei de 29.06.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚII ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: Nr. crt. Stradă/Bulevard Zon a Categorie lucrări 1 Intrarea Sepia 1 (trotuar, carosabil și parcare) Sud Strat fundație piatră spartă și montare bordură. 2 Intrarea Sepia 3 (trotuar, carosabil și parcare) Sud Săpătură strat fundație balast și montare bordură. 3 Luminița Boțoc 3 (trotuar, carosabil și parcare) Sud Strat fundație beton parcare și ...
Express de Banat |
26 June 2026
Ioana Toma |
26 June 2026
Accident grav la Timișoara. Șofer blocat în mașină după impactul cu un tramvai
Alina Dragomir |
26 June 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

