Stațiunile turistice din Caraș-Severin, deocamdată doar cu statutul

boboescu ilie primar coronini
casinoherculane by sungarden

Comunele Mehadia, Berzasca și Coronini, alături de zona Crivaia din Văliug, sunt stațiuni turistice de interes local. Acest statut încă nu le-a adus beneficii.

Asta deoarece fie se așteaptă, cu proiectele pregătite, momentul când Europa va deschide noi linii de finanțare, fie se doresc obiective pe care ADR Vest nu le finanțează, fie a fost necesar să se investească în obiective care țin mai degrabă de infrastructură.

La Mehadia, primăria are trei proiecte gata pregătite pentru a le depune atunci când se vor ivi oportunități de finanțare. Primarul Grigore Bardac ezită să dea detalii despre obiectivele aflate în atenția primăriei prin aceste proiecte întrucât așteaptă ca depunerea lor să devină certitudine.

La Berzasca, sunt pregătite proiecte pentru anveloparea și eficientizarea energetică a blocului de locuințe sociale din comună, dar și pentru reabilitarea și modernizarea grădinițelor din Berzasca și Liubcova. „Abia de-acum încolo vom beneficia de avantajul statutului de stațiune turistică. Momentan nu s-au lansat linii de finanțate pentru stațiunile turistice dar, pe Programul Operațional Regional, putem să accesăm proiecte din rândul stațiunilor și orașelor”, a declarat primarul Petru Furdui despre proiectele în valoare totală de trei milioane de euro, cu care primăria așteaptă deschiderea liniilor de finanțare europeană.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Primăria Coronini vrea o faleză de doi kilometri pe malul Dunării, obiectiv binevenit în contextul reabilitării Cetății Ladislau și introducerii acesteia în circuitul turistic. Conform primarului Ilie Boboescu (foto), lucrările la cetate ar trebui să fie gata la începutul verii. Faleza însă este doar la stadiul de idee întrucât, după discuțiile pe care le-a purtat, primarul estimează investiția la aproximativ 20 de milioane de euro. Iar ADR Vest nu finanțează asemenea obiective. „Pentru faleză, vom încerca să căutăm finanțări din alte surse decât ADR Vest. Nu ne-am apucat de studiu de fezabilitate pentru că costă foarte mult și nu avem certitudinea că vom găsi finanțare. Alte proiecte încă nu am depus pentru că așteptăm ghidurile de finanțare”, a declarat Ilie Boboescu.

În opinia sa, statutul de stațiune turistică avantajează mai degrabă persoanele juridice din comună care vor să depună proiecte. În ultimii ani, primăria a derulat mai multe proiecte prin care s-a făcut cam tot ce este necesar atât pentru localnici cât și pentru turiști, lucru care primarul Boboescu consideră că a fost un atu atunci când comuna a obținut statutul de stațiune turistică.

Și la Văliug primăria a derulat proiecte similare, finanțate prin PNDL și Anghel Saligny. În comună au fost introduse apa și canalizarea, au fost schimbate vechile rețele de apă, s-a construit o nouă stație de tratare a apei, s-a dus canalizare până în zona Crivaia, declarată stațiune turistică. „Introducerea acestor utilități nu a avut neapărat legătură cu statutul de stațiune turistică dar sunt necesare când vine vorba despre turism. Faptul că zona Crivaia are acest statut nu ne-a avantajat cu nimic în derularea proiectelor. În prezent, lucrăm ca să obținem statutul pentru întreaga comună în contextul proiectului mare legat de gondolă și domeniu schiabil”, a spus primarul Sorin Blaga.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/