Stații de tratare a apei într-un oraș și două comune din Timiș. Valoarea investiției

buzias bun

La Consiliul Județean Timiș au fost semnate contracte de lucrări pentru proiectarea și execuția unor stații de tratare a apei în Buziaș, Victor Vlad Delamarina și Știuca. Valoarea investiției se ridică la peste 24 de milioane de lei, fără TVA. Banii reprezintă fonduri europene.

Astfel, prin contractele semnate cu autoritățile județene va fi îmbunătățit sistemul de alimentare cu apă din Buziaș, prin modernizarea stației de tratare din Hitiaș. De asemenea, vor fi construite două noi stații de tratare a apei în Victor Vlad Delamarina și Știuca.

Durata contractelor este de 24 de luni – 6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări – , urmate de 60 de luni – perioada de garanție.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cele două contracte fac parte din „Proiectul regional de dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”, care are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, derulat de Aquatim, în cadrul căruia CJ Timiș este partener cofinanțator.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/