13 stații de încărcare a mașinilor electrice în Timișoara și Timiș

statie de incarcare masini electrice la timisoara

În județul Timiș se vor instala 13 stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Trei vor fi în Timișoara și 10 în județ. Fondurile vin de la Administrația Fondului de Mediu.

Județul Timiș se află printre unitățile administrativ teritoriale care vor primi finanțare prin „Programul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi”, derulat prin Administrația Fondului de Mediu.

Suma alocată județului trece de 2 milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru cumpărarea stațiilor, dar și pentru montarea lor și achiziția brevetelor și licențelor necesare.

Trei dintre stații vor fi amplasate în Timișoara, iar alte 10 în localități din județ.

„Ne preocupă, constant, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și respectarea cerințelor în acest sens trasate la nivelul Uniunii Europene. Acest proiect face parte din seria demersurilor de încurajare a utilizării energiei verzi și a unor mijloace de deplasare electrice”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dintre cele trei stații de încărcare a mașinilor electrice de pe raza orașului Timișoara, una va fi montată în parcarea din spatele Palatului Administrativ și alte două în parcarea Parcului Industrial și Tehnologic de pe Calea Torontalului. Celelalte zece vor fi instalate în zone de interes de pe raza localităților participante în proiect. Fiecare stație va avea câte două puncte de încărcare din care unul va permite încărcarea în curent continuu la o putere ≥ 50 kW şi unul de încărcare în curent alternativ la o putere ≥ 22 kW.

În acest moment, administrația județeană are întocmit studiul de fezabilitate pentru lucrările de construcții-montaj, urmând ca, ulterior, după semnarea contractului de finanțare, să definitiveze și procedurile efective de achiziție a stațiilor.

Stații electrice vor fi amplasate în următoarele localități: Voiteg, Deta, Șandra, Lovrin, Giarmata, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Gătaia, Ciacova și Fibiș.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/