Aleșii locali PSD din Caransebeș vor să afle ce s-a întâmplat cu stația de mixtură asfaltică pe care a deținut-o Primăria Municipiului. În numele social-democraților, consilierul Florin Bogdea a întrebat executivul local de ce administrația este nevoită să cumpere mixtură asfaltică, în condițiile în care municipalitatea își producea singură mixtura în stația proprie.
„Aș dori ca pentru ședința de consiliu următoare să ne prezentați o documentație cu privire la stația de mixtură asfaltică a Primăriei Caransebeș. S-au investit niște bani în urmă cu ceva ani pentru amenajarea acestei stații, vrem să știm de ce trebuie să achiziționăm mixtură, dacă tot avem o stație proprie”, a menționat consilierul social-democrat.
Primarul Felix Borcean a declarat că la ședință nu este prezent șeful SPIR, Serviciul Public de Reabilitare și Întreținere Străzi, Ion Gheorghe Ștefan, care este mai vechi în Primărie și ar fi putut să explice situația stației de mixtură, dar pentru ședința următoare vor fi puse la dispoziție documentele.
Pe lista de investiții realizate în mandatele trecute ale lui Marcel Vela se află și drumul nou din Valea Cenchii, care leagă cartierul de zona Teiuș, de care social-democrații sunt interesați.
„V-am rugat în repetare rânduri să ne puneți la dispoziție documentația realizării drumului care poată numele de strada Vârful Piatra Albă. Este o lungime de 1,7 km, drum care a fost construit cu două firme. Dumneavoastră ne-ați pus la dispoziție documentația pentru doar 700 de metri lungime, cu o investiție de 330.000 de lei, adică din dreptul casei dlui Ioan Ungur până la izvorul din Teiuș. Dorim să știm și diferența de 1 km de drum cât a costat, să ne puneți la autorizația de construcție, ordinul de începere a lucrărilor, recepția lucrării și contractele cu firmele care au executat lucrarea“, a menționat public consilierul PSD Florin Bogdea.