Zăpadă, vreme bună și o săptămână de vacanță. Copiii din Caraș-Severin sunt așteptați pe pârtiile de la Văliug, Gărâna, Semenic și Muntele Mic.
Zic unii: „afară vopsit gardul și înăuntru leopardul”, în alte cuvinte, vacanță de schi, dar cu „flori” pe pârtie, pentru că din nou avem un februarie atipic, si asta din cauza temperaturilor prea ridicate pentru această perioadă, grade care au topit mare parte din zăpada naturală. Și totuși, lucrurile nu stau deloc așa, cel puțin pe unele pârtii, cum este cea de la Văliug, unde s-a muncit zi și noapte pentru ca turiștii și copiii, mai ales, să găsească zăpadă din belșug, chiar și artificială.
Pârtie Ponton Casa Baraj – Văliug, Caraș-Severin
Este vacanța lor, iar spoturile de iarnă sunt opțiunea perfectă pentru petrecerea timpului liber. Oriunde veți merge la munte, să știți că sunt condiții decente de schi, iar administratorii pârtiilor au făcut tot ce le-a stat în putință ca voi să vă puteți bucura de schi și snowboard. Pentru cei care încă nu au făcut cunoștință cu frumusețea acestui sport, monitorii de schi îi așteaptă pe toți pentru a-i iniția, iar cei care vor doar să se relaxeze și să se distreze, pârtiile de săniuțe de pe Semenic sunt pregătite.
Pârtie Ponton Casa Baraj – Văliug, Caraș-Severin
În momentul de față, la Văliug, stratul de zăpadă măsoară cel puțin 35 cm, iar zăpada artificială a fost produsă în fiecare seară. Pârtia este deschisă zilnic. Evident că sâmbătă va funcționa și nocturnă și se pregătește un super party. La Gărâna, pârtiile din sat vor rămâne deschise zilnic, până pe data de 23 februarie, tot cu ajutorul zăpezii artificiale. Pe Semenic pârtia Goznuța este deschisă și va rămâne deschisă zilnic, până pe 23 februarie, dacă stratul de zăpadă va permite, iar pe Muntele Mic vor fi deschise Pârtiile Borlova, Nordica și Valsanul, precum și Derdelușul Momo. La baza Pârtiilor Borlova găsiți monitori, centre de închiriere echipamente sportive, mâncare și băuturi.
Atât starea vremii, cât și condițiile de pe pârtii pot fi urmărite pe următoarele webcam-uri:
Văliug: https://www.roxy-world.ro/webcam-valiug
Gărâna: https://webcamromania.ro/webcam…/webcam-partia-garana/
Semenic: https://www.roxy-world.ro/webcam-semenic
Publicul reșițean și nu numai este invitat, la finalul acestei săptămâni, să se bucure de prezența altor artiști îndrăgiți care vor completa lista programului artistic al Târgului de Crăciun...
Roxana Bălan |
18 December 2025
FOTO. Investiție de 6 milioane de euro, inaugurată la Reșița!
Raluca Pantea |
18 December 2025
Ioana Toma |
18 December 2025
„A gestionat situația cum a putut”. Fritz o apără pe ministra Mediului după criza apei din Prahova
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

