Start pentru energie verde la Zăvoi: proiectarea parcului fotovoltaic, în licitație

lângă Timisoara parc panouri fotovoltaice

Primăria Zăvoi face încă un pas spre independență energetică: a fost lansată licitația pentru serviciile de proiectare ale viitorului parc fotovoltaic, care urmează să fie amenajat pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați în localitate.

Investiția este finanțată în baza unui contract semnat luna trecută la Ministerul Energiei de către primarul Doru Cîrdei și are o valoare totală de 620.345 de lei, dintre care 122.472 de lei reprezintă contribuția proprie a administrației locale.

Am lansat deja licitația pentru proiectare, iar imediat după finalizarea acestei etape, vom scoate la licitație execuția lucrării. Este un proiect strategic pentru comună, pe care sigur îl vom demara în acest an”, a precizat primarul comunei Zăvoi.

Potrivit estimărilor administrației din Zăvoi, parcul fotovoltaic va produce suficientă energie electrică pentru a acoperi integral consumul instituțiilor publice: patru școli, cinci cămine culturale, sediul primăriei, precum și întregul sistem de iluminat stradal.

La iluminatul public oricum am redus costurile, când am înlocuit toate lămpile din comună printr-un proiect cu finanțare de la Fondul de Mediu. Acum facem pasul următor: să producem energia necesară chiar la noi în comună”, a adăugat edilul.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/