Start la distracție! Arad Open Air Festival își deschide porțile

aoa5
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Iubitorii de distracție sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână pe Aeroportul Internațional Arad. Aici are loc o nouă ediție a Arad Open Air Festival, iar printre cei care vor urca pe scena evenimentului se numără Smiley, BUG Mafia și Cargo.

Arad Open Air Festival dă drumul la distracție vineri, 8 iulie, începând cu ora 18.00. Timp de trei zile, petrecăreții sunt așteptați la Aeroportul Internațional Arad pentru a se bucura de muzică bună și o mulțime de surprize pregătite de organizatori.

Sunt sute de oameni în spatele acestui festival și le sunt tuturor recunoscător. Anul acesta am crescut atât calitatea tehnică, vizuală și a efectelor de sunet, cât și diversitatea operatorilor economici. Totodată, am amenajat foarte multe locuri special acoperite pentru diverse schimbări meteorologie. Suntem entuziasmați pentru zilele ce urmează și vă așteptăm în număr cât mai mare începând de vineri, ora 18.00”, a afirmat Glad Varga, organizatorul festivalului.

aoa3

Smiley, B.U.G Mafia, Cargo, Tujamo, Șatra B.E.N.Z, Spike sunt doar câteva nume dintre artiștii care vor concerta la Main Stage. Pe lângă scena principală, va mai exista și scena ABC, unde muzica electronică va răsuna până la răsărit cu ajutorul celor mai incendiare playlist-uri pregătite de Cezar, Rhadoo, Petre Inspirescu, Raresh, Timirash, și mulți alții.

Totodată, scena DNB îi așteaptă pe cei cu multă energie și chef de dans. Vor fi prezenți Dala, Cips, Memphys, Luna, Soul Drip și alte câteva nume cunoscute.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

aoa2

Aeroportul Internațional Arad a fost pregătit în ultimele săptămâni pentru a primi petrecăreții din vestul țării. Food truck-urile și barurile îi așteaptă cu nerăbdare pe cei care vor să prindă răsăritul alături de cei mai buni prieteni, artiștii preferați și multă muzică bună. În cadrul evenimentului cumpărăturile se vor face cu tokens, prețul unuia fiind de 8 lei, iar aceștia se vor achiziționa cu bani cash sau card de la punctele special amenajate. Vremea este perfectă pentru distracție, scenele sunt pregătite, iar mulți dintre cei care vor fi prezenți nu au ezitat să își achiziționeze abonamentele din timp. În plus, acum poți alege și un abonament VIP, care îți oferă: loc de parcare pe Aleea Aeroportului, accesul se face diferit, printr-o poartă separată, bar propriu la zona aleasă și alte câteva avantaje”, transmit organizatorii.

Ultimele abonamente se pot cumpăra online de AICI, iar nu de mult timp sunt disponibile și biletele de o zi. Pentru cei care se hotărăsc în ultima clipă, acestea vor exista și la intrarea în festival la prețul de 149 lei abonamentul și 75 de lei biletul de o zi. Persoanele cu dizabilități au acces gratuit împreună cu însoțitorul, la fel și copiii sub vârsta de 10 ani.

aoa4

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/