Start Beautyfull Days! Evenimentul de top, dedicat industriei beauty, la Centrul de Afaceri din Timișoara

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Frumusețea va lua cu „asalt”, timp de două zile, Centrul de Afaceri din Timișoara. A început cea de-a doua ediție BeautyFull Days, cel mai mare eveniment din vestul țării, dedicat produselor de make-up, hairstyle și îngrijire personală. Doamnele au avut parte și de un MasterClass cu tema: „Totul despre sâni”, susținut de renumitul doctor Raul Chioibaș.

Culoarea a fost piesa de bază încă de la primele ore ale dimineții. La ora 9.00, pasionatele de machiaj au luat parte la un seminar, în Sala Nera, susținut de Ana-Maria Turcanu. Colorful Glam Makeup și Dark Glam Makeup au fost temele principale. Doamnele au învățat cum să facă un machiaj colorat, special pentru zilele de vară, dar și unul realizat cu nuanțe mai închise.

O oră mai târziu, pe scena principală au urcat reprezentatele de la Academia Final Touch. Doamnele care au vrut să încerce un look avangardist, viitoarele mirese sau persoane din domeniul beauty au luat parte la  două demonstrații: Avangarde Styling și Bridal Hairstyling, susținute de Andreea Babaioana și Carmen Belcea.

În continuare, pe scenă a urcat Inesa Damaschin, reprezentanta Cinecitta. Profesionistă în domeniu, ea le-a arătat reprezentatelor sexului frumos tehnici combinate și dublate în machiajul ochilor pentru a spori rezistența, dar și cum să aibă sprâncenele perfecte. Ba mai mult, Inesa a susținut și o demonstrație de conturare a feței, iluminare și o nouă tehnică care pune în prim-plan fardul de obraz colorat, astfel încât să fie accentuate structura osoasă a feței și punctele sale înalte.

Doamnele care au dorit să afle soluții pentru ameliorarea vergeturilor și a celulitei, reducerea dimensiunii porilor, dar și alte tehnici de îngrijire estetică, Urban Beauty Care a fost răspunsul. Emina Jivici a făcut o demonstrație de tratament micropen, special pentru cele care vor să aibă o piele perfectă și un tonus natural de invidiat.

Metropolitan Academy a avut-o ca reprezentantă pe Veronica Popescu, cea care a vorbit despre cosmetică aplicată prin intermediul ingredientelor active. Academia oferă cursuri de calificare profesională, specializare și perfecționare pentru un segment larg, în meserii precum: manichiurist-pedichiurist, cosmetician, make-up artist, coafor stilist, tehnician maseur și multe altele.

Ultima frontieră în lupta cu celulita a fost demonstrația susținută pe scena principală de Mariana Pop și Bianca Pop. Reprezentate Maryluz, cele două profesioniste în remodelare corporală le-au arătat doamnelor cum pot scăpa de aspectul de coajă de portocală a pielii, având ca rezultat un corp perfect fără celulită.

În sala Nera, Oana Maria Popa și Cristina Paraschivescu au ținut un seminar despre machiaj și promovarea pe Instagram.

Tot despre remodelare corporală a vorbit și Paula Gyori, de la Kosmetikum. Ea le-a prezentat femeilor din sală înfășarea aromoterapeutică benefică pentru tratarea celulitei și redarea aspectului catifelat, fără imperfecțiuni ale pielii.

În continuare, pe scenă a urcat o artistă în domeniul make-up, Alexandra Turkoane. Ea a folosit produsele de la Cupio, în realizarea unui machiaj Summer Glow. Iubitoarele de frumos au avut posibilitatea de a învăța cum să se folosească de culori și iluminator, astfel încât să rezulte un machiaj profesional și strălucitor, în ton cu zilele de vară.

Pasiune și preocupare constantă pentru domeniul frumuseții sunt câteva dintre cuvintele ce îl caracterizează pe dr. Raul Chioibaș. Renumit în domeniul esteticii și chirurgiei plastice, acesta a susținut un seminar despre cum doamnele pot avea sâni perfecți, prin intermediul intervențiilor chirurgicale.

1000x100 (3)

La aceeași ora, pe scena principală a urcat una dintre organizatoarele evenimentului, Oxana Novacovici. Ea le-a prezentat doamnelor din public aspecte legate de promovarea și atragerea clienților în domeniul frumuseții. Cu emoții și lacrimi în ochi, Oxana a vorbit și despre Asociația WorldTeach, mai exact despre proiectul Beautyfull Heart.

Cosmeticele handmade au fost și ele aduse în fața publicului de către cei de la Neos. Nela Pavaloiu a vorbit despre cum sănătatea și frumusețea pot fi întreținute de puterea tămăduitoare a naturii.

Geo Ardelean a urcat și ea pe scenă. Profesionistă în domeniu, reprezentanta Glamour Academy by Geo a susținut o demonstrație de reconstrucție a sprâncenelor prin microblanding, adică tatuarea lor fir cu fir.

La final, programul s-a încheiat cu cele două artiste din echipa Etiquette Creative Artist, Nuți Chelaru și Cristina Chioreanu. Profesionistă în domeniul make-up, Nuți a realizat un machiaj retro, unde produsul vedetă a fost smocul de gene de la Splendor. Cristina a făcut o coafură specifică anilor ‘20 cu ajutorul produselor de la Visuel, și s-a folosit de un „touch” care face diferența, accesoriul de păr.

YouTube video

 

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/