Stare de alertă la Moldova Nouă. Seceta face ravagii!

seceta 222

Nici orașul de pe Clisura Dunării nu a scăpat de severitatea secetei hidrologice care a afectat toate sursele de apă ce alimentează Moldova Nouă.

Societatea Aquacaraș face apel la rațiunea cetățenilor astfel încât rezervele de apă încă disponibile să poată fi folosite corect, în această perioadă. Cantitatea de apă din foraje este insuficientă, iar Aquacaraș depune tot efortul pentru a implementa măsurile ce asigură cantitățile necesare de apă locuitorilor orașului.

Valul de căldură și lipsa precipitațiilor au cauzat o scădere semnificativă a cantității de apă brută disponibilă, iar conducerea AQUACARAȘ S.A. face apel la rațiune și înțelegere din partea cetățenilor.

În perioada 8.08-14.08.2024, pentru a acumula rezerve suficiente, se va sista furnizarea de apă potabilă în intervalul orar 01:00-05:00. Aceste măsuri provizorii vor afecta întreg orașul Moldova Nouă și cartierul Boșneag, iar dacă seceta va continua, măsurile impuse vor fi prelungite.

Pe parcursul nopții, angajații Aquacaraș vor efectua operațiunile pentru a acumula apa necesară, astfel încât să satisfacă nevoile populației. Conștientă de disconfortul creat, compania a antrenat echipe suplimentare pentru a monitoriza și implementa eficient măsurile de captare a apei.

Pentru a evita situații similare în viitor, în care s-ar impune sistarea furnizării apei potabile, societatea îndeamnă la utilizarea înțeleaptă și atentă a surselor de apă potabilă și roagă cetățenii orașului să nu utilizeze sursele de apă în scopuri agricole și recreative.

În aceeași măsură, în prezent, Aquacaraș desfășoară lucrări ample în vederea suplimentării surselor de apă brută cu încă două foraje, menite să asigure necesarul de apă pentru cetățenii orașului Moldova Nouă.

Reprezentanții Aquacaraș transmit că regretă situația actuală cauzată de condițiile climatice și lucrează neîntrerupt pentru a diminua disconfortul resimțit de către cetățeni. Angajații companiei fac tot posibilul pentru a ameliora impactul negativ al acestei perioade secetoase.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/