Stăpânii elementelor! Micii chimiști din vestul țării se întrec la concursul interjudețean „Memorial Octavian Larionescu”

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj va găzdui sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10.00, cea de-a XI-a ediție a Concursului interjudețean de chimie „Memorial Octavian Larionescu”, concurs înscris în calendarul CAERI 2019 al MEN.

Competiția este organizată de profesorii de chimie din Lugoj și din zonă, în colaborare cu ISJ Timiș și în parteneriat cu Asociația PROFCHIM Lugoj, Departamentul de Chimie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, unități școlare din județul Cluj și media locală. Acesta se va desfășura conform următorului program: primirea concurenților și a profesorilor coordonatori, în intervalul orar 9.00-9.30; desfășurarea concursului: în intervalul 10.00-12.00; evaluarea lucrărilor, ierarhizarea rezultatelor: 12.00-17.00; festivitatea de premiere: la ora 17.00; afișarea rezultatelor pe site-ul asociației: la ora 18.00.

„Datorită profesionalismului și devotamentului profesorilor de chimie față de meseria de dascăl, aceștia au reușit să transmită elevilor lor dorința de performanță, plăcerea de a descoperi tainele acestei discipline, astfel încât și participarea din acest an este foarte numeroasă, peste 400 concurenți din județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.”, precizează prof. dr. Ioan Aurelian Sima, directorul Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu”.

Pentru buna desfășurare a activităților, alături de concurenți participă reprezentanți de la ISJ Timiș și Caraș-Severin, cadre didactice universitare de la Universitatea de Vest, Departamentul de Chimie, profesori și elevi de la Liceul Teoretic „Brediceanu”, profesori de la Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” și studenți de la facultățile din Timișoara (majoritatea, foști elevi și participanți la concurs, de la liceele „Iulia Hasdeu” și „Coriolan Brediceanu”).

Muzeul TM

Aceasta va fi a IV-a ediție la care organizatorii acordă și premii în bani, anul trecut valoarea totală a premiilor fiind de 4.050 de lei. Sumele provin din sponsorizări și donații oferite de profesorii din Cercul profesorilor de chimie din Lugoj și din zonă, firme și persoane fizice din Lugoj și împrejurimi.

Organizatorii concursului sunt recunoscători celor care s-au implicat în desfășurarea edițiilor precedente și speră ca și la ediția din acest an să beneficieze de același sprijin pentru a recompensa performanța elevilor. Sponsorizări și donații se pot face în contul asociației PROFCHIM Lugoj-Zonă, cu numărul RO68RNCB0553119014230001, deschis la BCR Lugoj sau la profesorii de chimie de la Liceul Teoretic „C. Brediceanu” Lugoj. Asociația este înregistrată în registrul entităților ANAF.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/