Stadiul Pasajului Solventul, doar 6,3%

pasaj solventul final martie

Stadiul Pasajului Solventul a ajuns, la final de martie, la doar 6,3%. Asta reiese din solicitatarea de decontare a lucrărilor pe care autoritățile din Timișoara au trimis-o Ministerului Dezvoltării.

În 24 martie, Ministerul Dezvoltării a trimis peste 6 milioane de lei Primăriei Timișoara pentru a plăti lucrările la subpasaj.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 34.675.881,44 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 21 de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Facturile au fost depuse de autorităţile locale pentru lucrări de modernizare a unor străzi și drumuri de interes local, a unor pasaje rutiere, precum și a unor rețele de alimentare cu apă și de canalizare”, a transmis Ministerul Dezvoltării.

Din imaginile suprinse de dronă, chiar în ultima zi din martie, se vede că nu au început săpăturile la adâncime. A fost doar pregătit terenul pentru operațiuni viitoare. Constructorul trebuie să se grăbească, pentru că Pasajul Solventul trebuie să fie gata în mai puțin de un an.

Amplasamentul a fost predat constructorului în 14 decembrie. Termenul de execuție era de 24 de luni. Prin Anghel Saligny se vor deconta 43 de milioane de lei, din costul total de 112 milioane de lei.

Pasajul Solventul se va întinde pe o lungime de 87 de metri și va subtraversa 67 de metri de linii de cale ferată.

randare pasaj solventul

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/