Urmează o perioadă de șapte zile în care legea permite depunerea de contestații.
13 firme și asocieri s-au arătat interesate de lucrările de demolare a stadionului și au depus oferte la licitație. Luni, președintele CJ Timiș a anunțat că a fost desemnat câștigătorul.
„De astăzi, avem desemnat un câștigător care, dacă nu există contestații, se va putea apuca de treabă.”, a anunțat Alfred Simonis, liderul CJT. „Până la terminarea lucrărilor de demolare va fi finalizată și licitația pentru proiectarea și execuția noului stadion Dan Păltinișanu și, dacă totul merge conform planului nostru, la anul vom demara construcția celei mai moderne arene din România”, a mai spus Simonis.
Numele firmei câștigătoare cu care se va semna contractul va fi anunțat public după încheierea perioadei de contestații. CJ Timiș are în buget, în acest moment, doar 1 milion de lei pentru demolarea stadionului. Banii ar fi suficienți pentru procedurile pe care demolarea le-ar presupune în acest an, spun reprezentanții CJT, dacă acestea vor demara.
Vă reamintim, Guvernul României a emis, la jumătatea lunii august, hotărârea de demolare a stadionului „Dan Păltinișanu”. Documentul era necesar licitației pe care CJ Timiș trebuia să o lanseze pentru punerea la pământ a actualei arene. Lucrările de demolare sunt estimate de proiectant la 29 de milioane de lei, inclusiv TVA. Sursa banilor este bugetul județului.