Municipiul Lugoj va desfășura și în acest an programul „Primul meu ghiozdan”, un proiect care se desfășoară în colaborare cu unitățile de învățământ din oraș.
Noul an școlar se apropie cu pași repezi, iar pentru a-i sprijini pe micii școlari lugojeni, în municipiu se desfășoară și în acest an programul „Primul meu ghiozdan”.
Acesta se desfășoară în colaborare cu unitățile de învățământ de stat din Lugoj și își propune sprijinirea elevilor începători în parcurgerea procesului instructiv-educativ prin acordarea unui ghiozdan echipat cu un set de rechizite și alte materiale didactice fiecărui școlar înscris în clasa pregătitoare (clasa zero) la unitățile de învățământ de stat.
„Primul meu ghiozdan” urmărește sprijinirea elevilor din clasele pregătitoare de la unitățile de învățământ de stat în vederea accesului egal și sporit la educație, dar și crearea unui instrument eficient împotriva fenomenului de abandon școlar și de stimulare a elevilor.
Procedura privind derularea programului a fost aprobată prin HCL nr. 294 în data de 29.07.2022.