Spre binele tuturor

Şeful Serviciului Român de Informaţii, domnul George Maior, şi-a dat ieri demisia din funcţie. Demisia sa a fost imediat acceptată de preşedintele Iohannis. Maior declarase curajos, între tururile alegerilor de preşedinte, că îşi pune mandatul la dispoziţia preşedintelui, care va fi el. Toate datele indicau o victorie a lui Ponta, dar, spre dezamăgirea lui, a ieşit Iohannis. Apoi a dat-o la întors. Că va fi o evaluare a sa şi apoi se va hotărî. Ameninţat cu demiterea, deşi Iohannis a pomenit de continuitate, şi-a dat el demisia. Nu pentru protecţia pe care i-a asigurat-o lui Băsescu Traian, nu când SRI-ul s-a implicat în Bacalaureatul elevilor, nici când procurorii anchetau ţăranii, cu Biblia pe capota maşinii, după referendumul din 2012. Şi nici în alte împrejurări – conflictul cu Curtea Constituţională sau interviul din zilele trecute, când a anunţat că presa este controlată de ofiţeri acoperiţi. Fac o paranteză: în 25 de ani am lucrat cu numeroşi ziarişti. Despre niciunul nu pot spune că a fost ofiţer acoperit şi ar fi acţionat împotriva colegilor, divulgându-le oarece secrete. Nici nu aveau ce, dacă stau şi mă gândesc bine. Dar astea sunt, probabil, alte discuţii. Mie, cel puţin, nu mi-a plăcut niciodată acest Maior, cu mutra sa de şoarece secretos, păzit cu străşnicie, lipsit de charismă, ca aterizat de pe altă planetă printre noi, cu numeroase secrete impenetrabile, păzite cu aceeaşi străşnicie. Băsescu, prin numirea sa, a dat o lovitură de imagine, punând în fruntea SRI-ului un membru PSD, care, iată, a rezistat pe funcţie vreme de opt ani. Interceptarea convorbirilor telefonice se pune în sarcina Serviciului şi, implicit, a lui Maior. Domnul Maior a fost cocoloşit de toată lumea. Şi de Guvern, care i-a acordat mereu un buget mărit, în dauna Sănătăţii şi a Învăţământului. A gestionat un aparat imens. Până trec pe la noi teroriştii, sunt alte atentate la siguranţa naţională: corupţia la nivel înalt şi evaziunea fiscală, care au înflorit catastrofal în ultimii ani. Aşa că domnul Maior nu este chiar Albă-ca-Zăpada, cum a încercat să-şi construiască imaginea. Sigur, eu sunt prea mic să mă leg de dumnealui, vorbesc doar despre ce se vede de la distanţă. Acuma, cine îi va lua locul, pentru că şi celălalt Serviciu, prin plecarea lui Meleşcanu, a rămas fără şef. Sper că nu alt fonfăit din preajma lui Iohannis. Spre binele tuturor!