Acuzat oficial de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, primarul Caransebeșului este disculpat înainte ca dosarul să fie trimis în judecată tocmai de cel pe care el îl incriminase! Dezvăluirile lui Ion Gheorghe Ștefan răstoarnă totul și dau, cel mai probabil, din nou de lucru organelor de cercetare penală.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș îi impută lui Felix Borcean că, „în calitate de primar, în cursul lunii aprilie 2018, a acceptat solicitarea reprezentanților Comunității evreiești de a sprijini financiar această obște prin efectuarea unor lucrări de renovare în curtea interioară a Sinagogii din Caransebeș, imobil aparținând acestui cult, însă a hotărât ca sprijinul să îl acorde în mod ilegal prin implicarea instituției pe care o conduce, pentru ca decontarea lucrărilor să se realizeze din fondurile Primăriei, deși lucrarea viza un spațiu care nu aparținea acestei instituții publice”. În acest scop l-ar fi determinat pe subordonatul său Ion Gheorghe Ștefan, director al Serviciului Public de Intreținere și Reabilitare Caransebeș, „să inițieze demersuri ilegale pentru contractarea în numele instituției pe care o conduce a lucrărilor cu un operator privat, execuția și plata acestor lucrări din fondurile Primăriei Municipiului Caransebeș, prin încheierea unor documente fictive care să ateste în mod nereal că lucrările ar fi fost contractate și realizate în beneficiul Primăriei Municipiului Caransebeș”.
În ce a constat determinarea lui Ștefan?! I-a cerut primarul să încalce legea? I-a sugerat cum să dea o aparentă formă de legalitate lucrării din curtea Sinagogii?! Fostul șef SPIR, acum șef la Piața Gugulanilor, a mărturisit într-un interviu live pentru expressdebanat.ro că nu poate fi vorba despre așa ceva. Singurul lucru pe care i l-ar fi cerut Borcean ar fi fost realizarea investiției. Mai mult decât atât, în dosarul respectiv, pe lângă Borcean și Ștefan mai sunt cinci inculpați. Adjunctul lui Ștefan și patru funcționari din Primărie, membri ai comisiei de recepție. După finalizarea lucrării, Ștefan l-ar fi determinat pe subalternul său să întocmească în fals un proces-verbal de recepție care să ateste efectuarea lucrării de pavare a trotuarelor de pe Strada Libertății. Membrii comisiei de recepție, spune Parchetul, ar fi fost determinați să semneze procesul-verbal de recepție, cu toate că, știau foarte bine că nu s-au efectuat lucrări de reparații pe acea stradă din municipiu.
Ștefan a confirmat pentru expressdebanat.ro că primarul Felix Borcean habar n-a avut de toate aceste aspecte și că nu a discutat cu niciunul dintre membrii comisiei despre forma de legalitate în care s-a încercat îmbrăcarea investiției de la Sinagogă. „Da, au semnat un proces-verbal în birou. Da, este adevărat, în birou! Da, ca să poți face, într-o oarecare formă niște plăți legale, făcând și un contract, făcând și o achiziție pe SEAP, Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trebuia și un proces-verbal care se prezintă la contabilitate odată cu factura. Eram la operativă, inginerul-șef le-a prezentat procesul-verbal pentru că era și președintele comisiei. Ăsta este firul lucrurilor. El făcuse și referatul de necesitate, achiziția, contractul, eu le-am semnat. Atunci, la operativă, fără să oblig pe nimeni, au semnat colegii mei. Nu au fost obligați, nu au fost forțați, nu am făcut presiune asupra lor, nu am spus: «dragul meu coleg, dacă nu semnezi, mâine pleci acasă!»”, a declarat Ion Gheorghe Ștefan.
Fostul șef SPIR, care a ales calea sincerității, a mers cu dezvăluirile mai departe. Chiar dacă prin ceea ce a spus pot apărea alte probleme. Și asta pentru că s-a mai lucrat și în alte cazuri în aceeași manieră. „Cred că nu știau ce semnează, au semnat și ei ca toți colegii. Am fost și la spital și am făcut lucrări. De pildă, la spital, când am făcut lucrări la etajul 3, la Interne, din toată comisia de recepție au fost doar trei, doi colegi nu au venit. „«Da, știm că faceți, e în regulă, am văzut». Ei au avut pur și simplu încredere în mine și în inginerul-șef, asta este tot. Eu le-am înșelat încrederea lor”, a mai dezvăluit Ștefan.
Prin afirmațiile sale, Ion Gheorghe Ștefan nu a făcut altceva decât să arate că primarul Felix Borcean n-a prea instigat pe nimeni să comită vreo ilegalitate. Cel mult i s-ar putea imputa că a aflat la un moment dat de ocolirea legii și că nu a luat el măsuri, ocupându-se de asta organele de cercetare penală.