Spotlight Heritage Timișoara, la Novi Sad

spotlight heritage novi sad (4)

Promovarea și valorificarea patrimoniului cultural al Timișoara continuă la nivel internațional. Proiectul Patrimoniul sub Reflectoare Timișoara, un exemplu de integrare a tehnologiilor digitale în cultură și educație, a fost prezentat în cadrul programului cultural Novi Sad 2022 – Capitală Europeană a Culturii.

Pornind de la dorința echipei de implementare de a inova modul în care istoria și patrimoniul unui oraș sunt prezentate publicului larg, Patrimoniul sub Reflectoare – Spotlight Heritage Timișoara se bucură în prezent de un public internațional numeros și dornic de a afla cât mai multe despre următorul oraș cu rolul de Capitală Europeană a Culturii.

Participarea Universității Politehnica Timișoara, ca parte a colaborării cu Novi Sad 2022 ECoC, s-a realizat sub forma unei expoziții digitale cu tehnologii de ultimă oră a orașului Timișoara, realizată de echipa Spotlight Heritage Timișoara, în cadrul căreia participanții au fost invitați să descopere informații, imagini, video și amintiri ale locuitorilor cartierelor istorice ale orașului.

spotlight heritage novi sad (5)

Expoziția a avut loc în perioada 2 – 5 noiembrie 2022, în cadrul Facultății de Științe Tehnice a Universității din Novi Sad, Serbia, și a atras un număr impresionant de vizitatori, care au interacționat cu aplicațiile de realitate augmentată, realitate virtuală, aplicațiile mobile și site-ul web și au urmărit înregistrările spectacolelor de teatru și dans cu tehnologii digitale Patrimoniul sub reflectoare. Vizitatorii au avut ocazia să interacționeze cu aplicații de realitate augmentată și virtuală, care prezintă repere ale orașului, au putut să se plimbe pe străzile acestuia și să viziteze cele mai cunoscute monumente, fără a părăsi orașul Novi Sad.

Expoziția a debutat în data de 2 noiembrie 2022, cu un număr foarte mare de participanți și a continuat pe parcursul întregii săptămâni, cu o serie de activități dedicate culturii și patrimoniului orașului Timișoara, dar și promovării educației tehnice din Timișoara, aplicațiile fiind dezvoltate de studenții și profesorii UPT. Aproape o mie de vizitatori au fost participanți activi ai expoziției, care a promovat și valorificat patrimoniul cultural, material și imaterial, al Timișoarei la nivel internațional, prin augmentarea digitală a poveștilor și clădirilor istorice, punând în valoare multiculturalitatea orașului, diversitatea etniilor, a stilurilor arhitecturale și a poveștilor locuitorilor săi.

spotlight heritage novi sad (3)

spotlight heritage novi sad (8)

În a treia zi de expoziție, o echipă din România, reprezentată de membrii ai Universității Politehnica Timișoara, Asociația Timișoara 2023, Muzeul Național al Banatului și Teatrul Studențesc Thespis, a realizat o vizită în cadrul expoziției în desfășurare.

Membrii prezenți, reprezentanți ai diferitelor entități importante pentru acțiunile realizate în programul cultural Timișoara 2023, s-au întâlnit cu reprezentanți ai programului Novi Sad 2022, cu responsabilii conducerii universității care a găzduit acest eveniment (Universitatea din Novi Sad), cu scopul de a face schimb de informații, cultură, dar și de soluții tehnologice, modele de educație digitală și de bune practici de promovare a culturii și tehnologiei.

Întreg evenimentul a avut loc în limba engleză și sârbă și a fost organizat de Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Științe Tehnice – Universitatea din Novi Sad și Muzeul Național al Banatului.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/