O nouă șansă pentru micii fotbaliști de pe Valea Bistrei, care se pot perfecționa în cadrul clubului sportiv începând din această lună.
Înființat anul trecut de Primăria Oțelu Roșu, clubul sportiv are deja o secție de volei care se mândrește cu performanțe, iar de câteva zile au fost definitivate demersurile pentru organizarea secției de fotbal.
„Ne-am dorit foarte mult ca la noi în oraș să putem reconstitui câteva echipe cu tradiție în sport, iar aici, la Oțelu Roșu, am găsit în administrația actuală, atât în persoana domnului primar Luca Mălăiescu, cât și în Consiliul Local, deschidere și susținerea totală pentru demararea acestui lucru. Ei sunt cei care au înființat clubul, iar în acest moment are 3 secții: volei, fotbal și box. Cu timpul sper că ne vom lărgi spectrul și vom putea cuprinde și alte sporturi”, ne-a declarat Raul Oprișor, directorul clubului sportiv.
Antrenorul care se va ocupa de pregătirea și perfecționarea sportivilor este Ioan Constantin Marcu, un titrat fotbalist, originar din Oțelu Roșu, care a activat în cadrul mai multor cluburi din țară ca Victoria București, Dinamo, FC Brașov și în cluburi din Divizia A din Israel.
„Ne dorim ca în acest an să participăm cu echipa noastră în Liga a IV-a, să vedem ce putem cu echipa asta nouă de juniori. Eu mi-aș dori sa vină cât mai mulți copii spre fotbal atât din Oțelu Roșu, cât și din jur, să facă mișcare, în primul rând, iar pe cei care doresc performanță îi putem ajuta să ajungă la cel mai înalt nivel. Avem toate condițiile și infrastructura creată pentru a putea susține tinere talente și a le promova”, a declarat Ioan Constantin Marcu, antrenorul echipei de fotbal. Primăria a pus la dispoziție Stadionul Metalul pentru antrenamente, stadion ce a fost dat în folosință clubului oțelar pe o perioadă de 5 ani.