Sport, incluziune și leadership pentru sute de copii. Bucurie în Mișcare la Zăvoi, Caraș-Severin

caravana bine în mișcare

Cel mai amplu program de promovare a sportului de masă din România ajunge în Zăvoi, singura localitate din Caraș-Severin care a fost aleasă pe traseul Caravanei de Toamnă Bucurie în Mișcare.

Cei mici și cei mari, deopotrivă, sunt așteptați, marți, 08 octombrie, la mișcare pe terenul de fotbal din localitatea Zăvoi, cu ocazia ultimului proiect major al acestui an, al Caravanei de Toamnă Bucurie în Mișcare. Dintre cele 23 de localități din România, a fost aleasă și Zăvoi, un spațiu de poveste în care se vor desfășura multiple activități sportive, în intervalul orar 11:00 – 15:00.

Programul zilei va cuprinde multiple spații de mișcare, de la zone dedicate sporturilor de tip fotbal, baschet, tenis cu piciorul, volei, badminton, tenis de masă, la zone cu jocuri de precizie, trasee de ștafete și activități pe echipe. În zona de scenă vor avea loc demonstrații ale unor cluburi locale sau zonale, din diverse arii și discipline sportive. Participarea este gratuită. Alături de sponsorul principal al programului, Kaufland România, caravana rurală este organizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Zăvoi și a Școlii Gimnaziale Zăvoi.

caravana bine în mișcare

caravana bine în mișcare

Până în prezent, programul „Bucurie în Mișcare” a ajutat peste 1 milion de copii, tineri și adulți să experimenteze bucuria sportului individual și organizat, cu impact pozitiv pe multiple planuri, în sute de comunități din România. Fiecare proiect din cadrul programului  atinge unul sau mai multe dintre cele 4 arii cheie urmărite:

GENERAȚII MAI SĂNĂTOASE – un aspect important al comunicării acestei campanii este acela de corelație între sport și sănătate;
SPORTUL – UN MOD DE VIAȚĂ – peste 500 de activități sportive integrate;
INCLUZIUNE ȘI IMPACT SOCIAL – oferirea unei platforme de activități destinate și grupurilor defavorizate din comunitățile vizitate;
MODELE DE LEADERSHIP SPORTIV – invitați sportivi și antrenori din diverse discipline, cluburi sportive diverse (rugby, fotbal, tenis de masă, oină, etc).

caravana bine în mișcare

caravana bine în mișcare

Caravana de toamnă Bucurie în Mișcare este ultimul proiect major al acestui an, iar prin intermediul celor 23 de evenimente de-o zi, se va interacționa  cu aproximativ 35.000 de copii, tineri și adulți, pe tema importanței sportului și a unei vieți sănătoase. Caravana Bucurie în Mișcare parcurge următorul traseu:

START: 30.09 – Apahida, Cluj >> 1.10 – Zimbor, Salaj >> 2.10 – Reteag, Bistrita >> 3.10 – Chetani, Mures >> 4.10 – Galda de Jos , Alba >> 5.10 – Hălmagiu, Arad >> 6.10 – Orastie , Hunedoara >> 7.10 – Dumbrava, Timiș >> 8.10 – Zăvoi, Caraș Severin >> 9.10 – Schela, Gorj >> 10.10 – Vaideeni, Vâlcea >> 11.10 – Leleasca, Olt >> 12.10 – Mioveni, Argeș >> 14.10 – Ion Luca Caragiale, Dâmbovița >> 15.10 – Albești Paleologul, Prahova >> 16.10 – Fundeni , Buzău >> 17.10 – Golești, Vrancea >> 18.10 – Cosmești, Galați >> 19.10 – Bârlad, Vaslui >> 20.10 – Itești, Bacău >> 21.10 – Săbăoani, Neamț >> 22.10 – Ruginoasa, Iași >> 23.10 – Iacobeni, Suceava.

caravana bim24 4

caravana bim24 4

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite!

Despre Bucurie în Mișcare

Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Trebuie să învățăm să ne reconectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).

Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/