Senatorii au decis, luni, acordarea unui spor de risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază pentru funcționarii publici, după ce judecătorii CCR s-au împotrivit prevederii ca aceste beneficii să fie incluse în salariul de bază, așa cum votaseră inițial parlamentarii.
Prevederea acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar a fost adoptată cu 88 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și o abținere, informează Mediafax. „Pentru compensarea activității specifice, funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar”, este amendamentul votat luni de senatori.
Inițial, se prevedea că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% să fie aplicat la salariul de bază lunar, care se constituie bază de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.
Guvernul Cioloș a sesizat CCR , în luna noiembrie 2016, judecătorii Curții apreciind că sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat funcționarilor publici, dar fără a fi inclus în salariul de bază.
Explicația judecătorilor constituționali a fost că reglementarea respectivă ar fi introdus un privilegiu în privința modalității de determinare a salariului de bază, ajungându-se la situația în care alte sporuri ar putea să fie calculate având drept bază și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, ceea ce echivalează cu legiferarea unui spor la spor.
Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaților.
Foto: http://psnews.ro