„Spitalul nostru”, îmbunătățirea actului medical din Timișoara

Parteneriat CCIAT si Spitalul Judetean Timisoara

A demarat proiectul „Spitalul nostru”. Acesta va duce la îmbunătățirea actului medical din Timișoara.

Proiectul este implemetat de Spitalul Județean Timișoara și Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, care au semnat, marți, un parteneriat.

„Proiectul își propune îmbunătățirea atitudinii și comunicării între medici, pacienți și comunitate, precum și modernizarea infrastructurii și dotării cu echipamente de ultimă generație care să sporească calitatea serviciilor și eficacitatea personalului medical”, aflăm de la inițiatori.

Ideea proiectului este de crea un parteneriat între spital și mediul de afaceri, astfel încât să se poată face investiții private în unitatea sanitară.

„Rolul nstru este de a fi liantul, intermediarul între comunitate, mediul de afaceri si spital și medici. Am transmis deja o invitație la membrii Camerei și avem deja două firme care ne-au scris înapoi că vor să contribuie la acest proiect”, a declarat Florica Chiriță, președintele CCIAT.

Managerul Spitalului Județean din Timișoara, medicul Dorel Săndesc, spune că a văzut în străinătate un spital modernizat cu fonduri strânse la concerte caritabile, dar organizate și susținute de mediul de afaceri.

„Nu vrem doar să cerem. Vrem să colaborăm și să fim mulțumite ambele părți și chiar să ne mândrim cu ceea ce reușim să facem. Eu am fost odată într-un spital din Montreal și am văzut o placă pe care scria <<Spital modernizat în urma concertelor susținute de marele artist Gheorghe Zanfir>>. Îndrăznesc să cred că vom găsi parteneri care să  însemne o colaborare spre binele pacienților”, a spus Săndesc.

Semnarea acordului de parteneriat între CCIAT și Spitalul Județean Timișoara va duce la acțiuni de lobby la nivel guvernamental, conferințe cu tematici specifice, conferințe de presă, seminarii de educație medicală, caravane de informare.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/