„Intervențiile chirurgicale” ale managerului Adrian Dumbravă au dat rezultate. 10 milioane de lei din datoriile istorice au fost deja „amputate”, iar balanța contabilă a început să fie pe plus!
A preluat spitalul din Caransebeș în aprilie 2021, cu datorii de circa 15 milioane de lei. La 31 iulie 2023, datoria în balanță e sub 7 milioane. „Avem și un sold în bancă, bani pe care i-am ținut pentru orice eventualitate. Sunt 1,2 milioane de lei. Practic, datoria istorică a spitalului e acum de vreo 5,8 milioane lei. Aproape 10 milioane de lei am reușit să ștergem din datorii în această perioadă.”, a completat managerul Dumbravă.
O reducere efectivă a datoriilor istorice, reușită prin decizii manageriale, nu în urma vreunui ajutor de la guvern, așa cum s-a întâmplat în cazul altor unități spitalicești din județ. „Spitalul nostru nu a primit niciun ban de niciunde, nicio infuzie de capital de la Guvern sau de la Consiliul Județean. Am primit doar de la Primăria Caransebeș și Consiliul Local 600.000 de lei, anul acesta, iar ceilalți bani pe care i-am primit, și nu au fost puțini, în 2022 și 2021, au fost cu dedicație pentru amenajări în spital. S-au făcut cu acești bani veniți de la Primăria Caransebeș destule lucrări, am renovat complet câteva secții, unele parțial, am făcut acoperișul și am montat o nouă centrală termică. Cei mai mulți bani au venit de la Primărie, de la fundații și din veniturile noastre proprii.”, a explicat Adrian Dumbravă.
Și mai îmbucurător este altceva. Spitalul din Caransebeș a ajuns pe profit, cheltuie lunar mai puțin decât încasează. Deocamdată însă, acest profit ajută la stingerea datoriilor istorice, dar calculele hârtiei arată că în mai puțin de 12 luni va fi pe plus. „Contractul cu Casa de Asigurări merge foarte bine, susține managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș. Pentru anul în curs avem contractate 980 de cazuri lunar. Ținând cont că și tarifele s-au mărit, ne bucurăm de cel mai mare contract pe care l-a avut spitalul. Ambulatoriul merge bine și crește în fiecare lună, medicii au început să folosească foarte mult această portiță legală și folositoare sistemului, a internării de zi, unde nu există limită de decontare cu Casa. Toate acestea ne ajută să avem un excedent, un profit lunar de la 700.000 la 1 milion de lei pe lună, care, din păcate, la momentul ăsta se duce în datorii. Dar după ce se vor stinge datoriile istorice se vor putea face destule lucruri în spital, investiții importante.”
Dumbravă n-a făcut restructurări de personal, dar nici n-a mai angajat ca altădată, iar asta a contat mult. Economii importante s-au făcut și datorită implicării administrației publice locale. „Personalul pe care îl avem e suficient, am făcut optimizări deosebite la tot ce înseamnă furnizorii noștri, am renegociat contracte. Am avut marele noroc cu Primăria, care a jucat un rol foarte important. Așa am schimbat centrala termică și am modernizat punctul termic, ceea ce ne-a dus la o economie foarte importantă. Aveam o centrală veche de vreo 20 de ani, centrala de acum consumă 30-35 la sută raportat la cea veche, am făcut reduceri peste tot pe unde s-a putut. În același timp a fost nevoie să mărim veniturile, iar medicii au meritul cel mai mare. Cei mai mulți dintre ei au înțeles că muncim pentru noi toți și că, dacă avem rezultate, ne bucurăm cu toții. După calculele mele, anul viitor, în mai-iunie, o să fim pe zero cu datoriile! Mai avem câteva procese grele pe rol, dar nu ar trebuie să fie alte surprize neplăcute.”, a conchis Adrian Dumbravă.