Unitatea medicală de pe Valea Carașului se extinde cu un corp nou. Construcția este destinată pentru înființarea unui ambulatoriu integrat.
E șantier la spitalul din Oravița, unde, de curând, au demarat lucrările viitorului ambulatoriu integrat. Noua clădire va fi compusă din parter și etaj, și va dispune de zece compartimente, împărțite pe următoarele specialități: Dermatovenerologie, Neurologie, Pediatrie, Cardiologie, Gastroenterologie, Medicină Internă, Chirurgie, Ortopedie și Ginecologie, Balneofiziokinetoterapie. De asemenea, în clădire vor exista spații complementare acestui tip de activitate, precum cele pentru personalul medical, grupuri sanitare, spații tehnice și de întreținere. Construcția ambulatoriului ar trebui să fie gata în 12 luni, potrivit reprezentanților Primăriei Oravița.
Investiția este suportată din fonduri europene, grație unei finanțări europene obținută de Primăria Oravița pentru unitatea medicală. Prin același proiect, s-a obținut finanțare și pentru dotarea cu echipamente medicale a ambulatoriului, pentru care reprezentanții administrației orașului de pe Valea Carașului au și scos la licitație contractul de furnizare a dotărilor și echipamentelor medicale.
Licitația care se afla în derulare a fost împărțită în 12 loturi, și, potrivit anunțului lansat în SEAP zilele trecute, vor fi achiziționate echipamente și aparatură medicală, în valoare de aproape șapte milioane de lei, printre care „echipamente de tomografie computerizată, echipamente de radiologie cu braț C, defibrilator, detector de vene, holter, produse IT, sistem testare efort, ECG, masă ortopedică, monitor funcții vitale, electrocauter, otoscop, oftalmoscop, videocolposcop, microscop bio, lampa wood, pachet electrochirurgie cu sigilare vasculară, targă transport, scaun transport, instrumentar, mobilier medical, aparatură pentru balneo și recuperare medicală”.