Spital nou la Reșița! Ca pacienții să nu mai fie urcați cu targa pe scări!

spital judetean resita
untitled design set 970x90 px

Managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Călin Laza, vede ca necesară construirea unui spital nou. Până atunci, și de cel actual trebuie avut grijă.

Pentru că, în estimarea sa, un spital nou se poate construi în trei ani, interval în care sănătatea cărășenilor va fi îngrijită tot în actualul spital. Și, în condițiile actuale, „nimănui nu-i dă mâna să meargă până la Timișoara, să stea acolo la cozi și să vină seara înapoi, de multe ori nerezolvat”, sunt cuvintele cu care Călin Laza descrie o realitate pe care destui cărășeni o cunosc din experiență. De aceea, la actualul spital, se face tot ce se poate pentru ca serviciile medicale să ofere ceea ce managerul denumește „condiții umane”.

„Trebuie întâi să ai condiții hoteliere pentru că, dacă spitalul stă rău la aceste condiții, nu vine niciun medic. Dar, după ce faci aceste condiții și ai și ceva aparatură, atunci începi să aduci medici specialiști. Dacă reușim asta, vom vedea adresabilitatea după aceea. Mereu vor fi patologii și intervenții medicale pe care nu le vom putea face aici. Dar hai să facem tot ce putem pentru a stabiliza pacienții aici”, mai spune Călin Laza. În opinia sa, în paralel cu construirea noului spital, după un an și jumătate de la începerea lucrărilor, pot demara procedurile de achiziție de aparatură medicală. Asta va face ca, pe viitor, în noul spital, să poată fi rezolvate patologii pentru care, în prezent, pacienții sunt trimiși în alte părți.

publicitate ziar expresb 1000x100

Ideea este susținută și de Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, care e de părere că spitalul nou va aduce rezolvarea problemelor sănătății județului. „Până se va construi noul spital, ne descurcăm cu cel actual. Aici însă ceea ce s-a făcut au fost cârpeli, încercări de a îmbunătăți, schimbări majore pe anumite puncte. E adevărat că, în staționarul 2, anumite saloane și secții arată altfel dar 80% din ce s-a făcut acolo a fost pe fonduri. Nu mai vorbim de staționarul 3, unde pacienții încă sunt urcați cu targa pe scări”, a spus Dunca.

Crede însă că spitalul nou se poate face și că aceasta este prima condiție pentru a reuși. „Ca să meargă repede, o lucrare trebuie începută bine. Apoi trebuie să știi exact ce e de făcut, trebuie un proiect făcut bine, trebuie bani și trebuie ca licitațiile să fie câștigate de oameni care vin să muncească, nu s-o lungească”, a mai spus Dunca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/