Spectaculos! Drum asfaltat până în vârful Munților Poiana Ruscă, pe raza comunei Tomești

Comuna Tomeşti are de câteva zile două drumuri agricole, construite din fonduri europene, prin munți. Unul dintre ele poate rivaliza ca spectaculozitate cu orice șosea transmontană din țară.

Constructorii au finalizat zilele trecute două drumuri, unul asfaltat, iar altul pietruit, pe raza comunei Tomești, prin Munții Poiana Ruscă. Ambele au fost realizate printr-un proiect comun de un milion de euro, finanțat de Uniunea Europeană. Cel asfaltat, în lungime de 5,5 kilometri, pornește din satul Luncanii de Jos, înspre locul cunoscut de localnici „La Oboare”, până la o altitudine de 700 de metri. Realizat cu o singură bandă, drumul este marcat și semnalizat, are peste 10 curbe deosebit de periculoase, ce șerpuiesc prin munte, iar multe dintre pante au înclinații ce ajung și la 25 de grade.

Legătură cu județul Caraș-Severin

Cei care au apucat să circule pe el spun că este cea mai spectaculoasă șosea din vestul țării, lucru confirmat și de reprezentanții administrației locale, care vor să continue proiectul, până la limita cu județul Caraș-Severin. „Drumul este nou, fiind săpat de constructori prin munte, pentru ca oamenii să aibă acces mai ușor către terenurile agricole pe care le au la Oboare. Poate fi o alternativă la Drumul Județean 684, care face legătura cu Carașul și dacă la noi s-ar mai asfalta 7 kilometri în continuarea acestui drum, iar cei din județul vecin vor mai asfalta alți 7 kilometri, se poate face un circuit deosebit prin Tău Ursului, cu coborâre în Ruschița și apoi ieșire la Voislova, pe drumul național”, a declarat Costel Medelean, primarul comunei Tomești. Celălalt drum realizat prin proiect european, în lungime de 3,2 kilometri, este pietruit și pornește tot din Luncanii de Jos și ajunge pe Valea Lupului, până în Gladna Română, comuna Fârdea.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Asfalt peste munți, pe alți 9 kilometri

Edilii din Tomești au în această perioadă în fază de licitație un alt drum, Luncanii de Jos – Luncanii de Sus, până la limita cu Fârdea. Are o lungime de 3,7 kilometri și de asemenea este extrem de spectaculos. „După ce se termină cu licitația și toate procedurile care urmează, vom de startul lucrărilor de asfaltare. Drumul se poate realiza până la Zolt, deoarece și colegul Samuel Lupulescu, primarul comunei Fârdea are un proiect intrat în finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru modernizarea drumului de la Zolt, până la limita de județ cu noi, în lungime de 5 kilometri”, ne-a mai spus edilul-șef al Tomeștiului. Dacă s-ar asfalta și partea de coborâre către Zolt, s-ar crea o legătură modernă între trei locații turistice deosebite: Lacul Surduc, Complexul Turistic Zolt și Complexul Turistic Valea lui Liman.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/