„Spectacolul lichid” din centrul Reșiței are nevoie de timp pentru refacere

Fântâna cinetică din Centrul Civic al municipiului Reșița a fost îngrădită și nu este funcțională, așa cum trecătorii pot observa. Deși în anul 2017 fântâna a beneficiat de o amplă reabilitare la capitolul funcționalitate, acum a sosit momentul refacerii exterioare.

fantana resita

 „La final va fi o lucrare spectaculoasă și sperăm să oferim suficiente motive ca fântâna să fie admirată în toată măreția ei. Bazinele exterioare vor fi placate cu mozaic negru, iar interiorul cu mozaic de sticlă ce va fi procurat de pe piața internațională. Deocamdată lucrăm la decopertare și hidroizolații, apoi vom aborda consolidările. Lucrăm cu mare grijă și atenție sporită pentru că trebuie îndeplinite propunerile venite de la specialiști. Am primit soluții foarte bune de la arhitectul care a proiectat fântânile de la Casa Poporului pe care noi le-am dat spre evaluare mai multor furnizori. Am primit deja opinii care ne îndreptățesc să susținem că îndeplinim criteriile solicitate în proiect.”, a  menționat Samuel Barbu, administratorul Termoconstruct, firma care a câștigat licitația la finalul lunii mai și se ocupă de lucrările de reabilitare.

Proiectul, cu o valoare de peste 1,8 milioane de lei, presupune, printre altele, refacerea suprafețelor orizontale ale celor două bazine dispuse la înălțimi diferite, ale parapetelor și soclurilor pe care sunt poziționate elementele metalice. Acestea au fost desprinse și transportate spre depozitare într-una dintre secțiile Uzinei de Construcții de Mașini, acolo unde ele au și fost produse în urmă cu aproape 40 de ani.

Termenul de refacere menționat pe tabloul care indică lucrarea este de un an. Cu alte cuvinte, până în luna mai 2023, fântâna ar trebui să fie funcțională. Dar „totul depinde de circuitul internațional al aprovizionărilor fiindcă termenele primite pentru procurarea diverselor materiale necesare sunt foarte lungi”,  mai menționează administratorul Barbu, care spune că această lucrare reprezintă pentru Termoconstruct prioritate maximă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

fantana cinetica

În anul 2017 a fost schimbată pompa centrală care funcționa de 35 de ani cu alte 4 pompe cu motoare cu turație variabilă, comandate de un calculator, care pot da jeturi de apă reglabile, în funcție de mai mulți parametri. A fost instalat un sistem de purificare a apei ce tratează apa în fântână, nefiind necesară schimbarea ei.

Inaugurată la 23 august 1984, fântâna cinetică este creație a sculptorului Constantin Lucaci, originar din Bocșa. El însuși și-a numit lucrarea drept „cea mai frumoasă «simfonie lichidă» din cele 9 fântâni monumentale”. Este alcătuită din două părți poziționate în două bazine, una având 6 elemente, iar cealaltă un element central cu mai multe brațe. După cum se știe, maestrul apelor și a luminii este autorul fântânilor din mai multe orașe ale țării: Constanța, Alba Iulia, Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Brăila (trei fântâni) și Vaslui.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/