Bocșa va vibra din nou la finalul acestei săptămâni, când cariera de piatră va găzdui un concert unic de muzică vieneză.
Un nou spectacol memorabil este programat să aibă loc sâmbătă, 24 iunie, de la ora 19.00, în organizarea Primăriei și a Consiliului Local Bocșa, împreună cu Casa Orășenească de Cultură. Unicitatea evenimentului este dată de locul ales pentru desfășurarea concertului – cariera de piatră din Bocșa.
Sunt invitați soliștii Gabriella Varvari (mezzosoprană), Dan Patacă (bariton) și Alin Stoica (tenor), însoțiți de orchestra Artkammerorchester. În program sunt incluse lucrări ale compozitorilor Strauss – tatăl și fiul -, Eduard Strauss, Fr. Lehar, E. Kalman, R. Stolz.
Nu vor lipsi din peisaj balerinii Alina Mihai și Alin Radu.
Participarea publicului la eveniment este gratuită.