Spectacol unic de balet contemporan, la Timișoara

spectacol de balet contemporan la timisoara

La Timișoara va avea loc un spectacol unic de balet contemporan, la mijlocul lunii viitoare, în cadrul programului dedicat Capitalei Europene a Culturii.

Primăria Timișoara informează că în această toamnă va avea loc un eveniment cu totul special. Este vorba de un spectacol unic de balet contemporan.

Descoperiți măiestria baletului contemporan de talie mondială! Vă invităm să fiți parte a unui spectacol unic în inima Capitalei Culturale, pe 19 septembrie, în sala Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Înființat în 1987, baletul contemporan Béjart Ballet Lausanne este, până astăzi, o referință în lumea coregrafică mondială, iar Timișoara este onorată să primească un asemenea oaspete”, a transmis instituția.

Fondatorul său, Maurice Béjart, s-a născut la Marsilia, pe 1 ianuarie 1927. Își începe cariera în Franța, apoi continuă la Londra, în cadrul International Ballet. În timpul unui turneu în Suedia, în 1949, descoperă resursele expresionismului coregrafic, al cărui fondator devine, marcând lumea dansului pentru totdeauna.

Béjart Ballet Lausanne este o adevărată bijuterie a artei coregrafice, care va urca și pe scena Timișoarei, unde va oferi o experiență care vă va cuceri de la primul pas pe scenă. Acest spectacol este un dar oferit Capitalei Europene a Culturii, o oportunitate rară de a vă bucura de excelența coregrafică la ceas de sărbătoare. Aveți oportunitatea de a fi parte a unui spectacol unic, în care pasiunea, grandoarea și armonia se contopesc într-un ansamblu fascinant”, a detaliat Primăria Timișoara.

Biletele sunt limitate și se găsesc AICI!

Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, ca parte a programului „Îndrăznește/Dare!”, componentă a „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/