În 20 decembrie, regizorul de teatru Carmen Lidia Vidu propune timișorenilor un spectacol de videomapping despre cei care au făcut Revoluția la Timișoara, în Decembrie 1989, care să-i onoreze pe cei fără glorie. Numit MAPPING ’89, evenimentul va avea loc în Piața Victoriei, între orele 18.00 și 22.00, când se aprind videoproiectoarele care vor lumina orașul și care vor spune povestea Revoluției din primul oraș declarat liber de comunism.
MAPPING ‘89 vorbește despre Revoluție, oraș, comunism, comunitate, istorie, prin elemente de videoproiecție arhitecturală, film grafic din bandă desenată, poezie, hărți cu traseul revoluționarilor, fotografii din perioada 15-25 decembrie 1989, realizate în Timișoara și prin mesajele unor personalități precum Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Amalia Enache, Florin Călinescu, care transmit mesaje emoționante de respect și mulțumire la adresa revoluționarilor timișoreni care au schimbat istoria României.
„Prin materialele de arhivă videoproiectate pe fațada Operei și pe pavimentul din fața ei, MAPPING ‘89 încearcă să refacă vizual și sonor atmosfera Revoluției din Timișoara. Am căutat în arhivele oficiale și cele personale filmările care au ca «personaj central» Balconul Operei Române din Timișoara, astfel încât publicul să poată retrăi sonor și vizual acele momente din 1989, la modul cel mai autentic. Am apelat la arta video stradală astfel încât să ajungem și la un public tânăr.”, a mărturisit Carmen Lidia Vidu, regizor de teatru și film documentar.
Născută în Arad, absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția regie teatru, Carmen Lidia Vidu se uită în jurul său și caută povești, oameni și istorii pe care le aduce publicului său de teatru și film, în forme artistice care generează emoție. Este singurul regizor din România care a câștigat și GOPO și UNITER. Cel mai recent, în 2021, pentru regia spectacolului „Jurnal de România. 1989”, despre istoria cu ”I” mare a Revoluției.
„Revoluția e deja o temă de lucru pentru mine. În 2020 am regizat, la Teatrul Național I. L. Caragiale din București, spectacolul JURNAL DE ROMÂNIA. 1989, apoi filmul JURNALUL UNEI REVOLUȚII. Spectacolul de teatru a câștigat premiul UNITER pentru Regie, în 2021. Regret că cei care au ieșit în stradă, cei care și-au pierdut copiii, mama sau tatăl la Revoluție trebuie să suporte batjocura celor care spun că revolta lor nu a contat, că jocurile au fost făcute, că loviluție, că lovitură de stat… Am tot respectul pentru cei care au ieșit la Revoluție în stradă. Ei au schimbat România, o țară care acum e membră NATO și UE. Libertatea mea le-o datorez lor. A fost Revoluție și eu sunt un om liber fiindcă poporul român a avut curaj și a ieșit în stradă.”, a mai spus regizoarea.
Spectacolul regizat de Carmen Lidia Vidu este realizat cu participarea Corului pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu”, dirijor Maria Gyuris. Colaboratori: Constantin Duma, Memorialul Revoluției, Gabriela Schiderman, reMIND Mapping ’89, Ioana Satmari, Andrei Soare, Julien Javions, Ovidiu Rusu, Daniela Rațiu.