Spațiile de servicii de pe autostrada A1, închise temporar

spatii servicii autostrada a1

DRDP Timișoara anunță că unele spații de servicii vor fi închise, temporar, pe autostrada A1 între Timișoara și Sibiu. Se refac straturile de uzură. 

Pe șoseaua rapidă care ajunge în Timișoara, va fi restricționat accesul în spațiul de servicii din zona localității Ilia, în 29 octombrie, în intervalul orar 08:00 – 19:00. Pe sensul inversv, aceeași locație va fi închisă în 30 octombrie, între orele 08:00 și 19:00.

Spațiul de servicii din apropiere de Făget, de pe sensul de mers Sibiu – Timișoara, va fi închis, joi, 31 octombrie, în intervalul orar 08:00 – 19:00. În 1 noiembrie accesul de pe sensul de mers dinspre Timișoara spre Sibiu va fi restricționat în același interval orar.

„Precizăm că măsura de închidere a accesului în spațiile de servicii de km 316, km 389 si km 428, de pe autostrada A1, va fi instituită pentru a permite executarea lucrărilor de refacere a stratului de uzură pe benzile de accelerare și de decelerare”, anunță DRDP Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/