Şpăgarii de la Gardă, judecaţi în arest!

Sebastian Zeicu şi Alin Doban, comisarii prinşi în flagrant luând mită, încearcă prin toate metodele să părăsească penitenciarul, unde de află în stare de arest preventiv.

Tribunalul Caraş-Severin a analizat la finele lunii trecute oportunitatea judecării în stare de arest a celor doi comisari acuzaţi de luare de mită, concluzia instanţei fiind că ambii trebuie să rămână după gratii. Zeicu şi Doban îşi încearcă în continuare norocul şi au formulat cereri de eliberare provizorie sub control judiciar. Primul a ajuns în faţa instanţei ieri, dar în zadar, Tribunalul Caraş-Severin considerând că solicitarea inculpatului este nefondată. Sebastian Zeicu a făcut recurs, astfel că ultimul cuvânt îl va avea Curtea de Apel Timişoara. Doban a făcut şi el o cerere similară, aceasta urmând a fi pusă în discuţie de magistraţii cărăşeni săptămâna viitoare.

Reamintim: cei doi comisari au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau mită 1.000 de lei în sediul unei firme din Caransebeș.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/