Sorin Predescu a revenit la conducerea Direcției de Cultură Timiș, după detașarea de aproape jumătate de an la Dolj

Sorin Predescu a revenit de vineri la conducerea Direcției Județene pentru Cultură Timiș. El fusese detașat la Dolj, prin ordin de ministru, la sfârșitul verii trecute, după mai multe neînțelegeri pe care le-a avut la nivel instituțional cu fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu. 

Joi, Sorin Predescu a primit ordinul de revocare pentru detașarea lui la Craiova.

„O să văd cum e reîntoarcerea acasă. În plan personal a fost greu. În plan profesional, sigur, orice loc are propriile provocări și a fost din anumite puncte de vedere interesant. Însă e destul de greu să fii departe de casă mai ales într-o situație complicată din punct de vedere al mobilității cum e asta.”, a declarat Sorin Predescu.

În privința priorităților pentru județul Timiș, Sorin Predescu speră ca abordarea protecției patrimoniului să fie una coerentă de-acum „și să colaborăm cât de bine se poate cu autoritățile publice locale. Direcția Județeană pentru Cultură Timiș trebuie să se pregătească pentru o perioadă în care activitățile culturale vor fi posibile.”

Unul dintre cele mai mari subiecte de scandal între direcție și primărie a fost legat de trotuarele din centrul orașului. Acestea au fost refăcute fără avizul specialiștilor, iar fosta administrație s-a ales cu o plângere penală pentru că nu a oprit lucrările până la intrarea în legalitate.

„Acolo este un proces, dar dincolo de proces va fi o procedură de intrare în legalitate și în funcție de acea procedură și de trecerea acelor proiecte prin filtrele primăriei și ale direcției vom vedea care va fi varianta de intrare în legalitate. În principiu, există două variante: una de modificare a proiectului și una de revenire, eventual, la o stare inițială.”, a explicat Sorin Predescu.

CITEȘTE ȘI: Sorin Predescu așteaptă să se întoarcă la Direcția pentru Cultură Timiș. Detașarea la Dolj îi expiră în februarie

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/