Sorin Maxim, deloc interesat de politică. Ce spune despre omul providențial pentru Timișoara?

sorin maxim

Consultant în dezvoltare economică de 25 de ani, director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest de aproape 20 de ani, Sorin Maxim declară ferm că nu are nicio intenție să intre în politică sau să candideze la vreo funcție aleasă. 

„Nu mă interesează pentru că aici am investit foarte mult timp și energie și aș vrea ca măcar o parte din proiectele pe care le-am început să le ducem la bun sfârșit. Sub nicio formă nu am nici discuții, nici intenții și nici în viitor nu am astfel de intenții.”, a declarat Sorin Maxim pentru expressdebanat.ro.

În 2016, Sorin Maxim a fost pentru trei luni și jumătate secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în Guvernul Cioloș, funcție la care a renunțat prin demisie.

Întrebat dacă un bun administrator, un bun gospodar nu ar fi mai eficient la conducerea orașului comparativ cu un politician, Maxim a spus: „Nu cred că este o problemă de omul providențial, nu cred că sunt eu sub nicio formă nici mai mult, nici mai puțin, dar eu cred că într-adevăr omul sfințește locul. Asta sunt sigur și într-adevăr pot fi oameni care pot determina o schimbare a unei direcții în sensul bun la o instituție sau la un oraș.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/