Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, nu exclude candidatura la șefia PSD dacă locul rămâne vacant, în cazul în care Marcel Ciolacu devine președintele României.
Sorin Grindeanu spune că este convins că Marcel Ciolacu va intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale din decembrie.
„Va intra Marcel Ciolacu în turul 2. Nu asta e marea problemă a noastră. Noi de vreo 20 de ani, din 2000, de fapt, de 24 de ani, n-am avut o problemă să ne ducem candidatul în turul 2. Problema a apărut de acolo. (…) De fiecare dată din 2000, în turul 2 am pierdut. Pe sondaje, ca intenție de vot, din ce avem noi, sunt acolo vreo 3-4-5 contracandidați ai lui Marcel Ciolacu în jurul procentului de 15%. Mi-e dificil să spun acum cu două luni înainte de vot cine dintre cei patru se desprinde în câștigător”, a spus Grindeanu, la Antena 3 CNN.
El a afirmat că fiecare dintre contracandidații lui Ciolacu are „plusuri și minusuri”. În „scenariul” Marcel Ciolacu președinte, Grindeanu a fost întrebat când va prelua el PSD-ul.
„Stați să vedem. Cum spunea un clasic în viață: Pas cu pas. Stați să vedem. Pașii sunt așa: prima oară trebuie să avem două victorii – la parlamentare și la prezidențiale. (…) Îmi doresc un congres ca în 2001 (cu stabilitate – n.r.). Vom vedea. Nu îmi doresc să fiu președintele unui PSD fără Marcel Ciolacu președinte al României. Dacă Marcel Ciolacu ajunge președintele României, mă mai gândesc”, spune Grindeanu.