Proiectul căii ferate a trecut de comisia tehnico-economică a CFR Infrastructură, companie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, condus de Grindeanu.
Informația a fost dezvăluită de primarul Reșiței, Ioan Popa, în cadrul emisiunii „Caravana 100% pentru România”, pe care Realitatea tv a difuzat-o în această dimineață. Popa a făcut anunțul în urma mesajului pe care ministrul Grindeanu i l-a trimis chiar în timpul emisiunii referitor la linia Reșița-Bocșa-Berzovia-Voiteni-Timișoara, conexiune cu Stamora Moravița-Serbia.
Conform lui Popa, pe ruta Reșița-Timișoara, proiectul prevede creșterea vitezei de circulație la 120 km/h pentru călători și 80 km/h pentru marfă, modernizarea a 12 stații, hale și alte puncte de mișcare, reabilitarea a 35 de treceri la nivel, a 12 poduri și 119 podețe.
„Este un proiect pe care l-am făcut în patru, alături de Primăria Timișoara și Consiliile Județene Caraș-Severin și Timiș, pentru că vrem să ieșim din sintagma legată de ceea ce se află într-o localitate sau alta. Trebuie să lucrăm pe areale mai mari. Am făcut un protocol în patru, în baza căruia modernizăm calea ferată și apoi o vom da înapoi CFR Infrastructură”, a precizat Popa.