Vicepremierul Sorin Grindeanu i se alătură președintelui și cere explicații de la liderii UDMR care l-au aplaudat pe premierul ungar în timpul discursului despre „amestecul raselor”!
„Am să fiu foarte scurt. Am văzut ce a declarat președintele Iohannis. Sunt 100% de acord cu declarația președintelui Iohannis. Cred că e corectă poziția”, spune social-democratul.
Este greșit, o eroare majoră și e inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor, afirmase Klaus Iohannis despre discursul lui Viktor Orban. El cere explicații de la liderii UDMR, care l-au aplaudat pe premierul ungar.
Kelemen Hunor nu consideră discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad ca fiind rasist sau rusofil. Președintele UDMR a mai explicat că afirmațiile lui Orban despre „amestecul raselor” din cauza imigrației este o chestiune, mai degrabă, culturală.